The English Way (calea englezeasca)

Intre Londra si Bristol, lasind in spate Heathrow cu sirurile lui nesfirsite de avioane aliniate neverosimil in aer in timp ce se pregatesc de aterizare, dupa ce parasesti autostrada M4 pentru a te rataci printre asezari vechi de mii de ani cu nume fantastice precum Shorncote, descoperi un lucru mai curios decit circulatia pe stinga: drumurile romane. Sa nu va inchipuiti niste ruine linga care te opresti sa le admiri cind iti amintesti de conditia de turist; sint drumuri de piatra pe care s-a turnat asfalt si care sint mai confortabile decit drumul de la Mihail Kogalniceanu la Constanta. Iar ce e curios la ele nu e ca au mai bine de doua mii de ani si sint reparate mai rar decit autostrada Bucuresti - Pitesti ci faptul ca sint drepte. Aproape fara exceptie, drumurile locale construite dupa 1945 sint neverosimil de serpuite. Mi-am intrebat prietenul pe care il vizitam cu ani in urma de ce unele drumuri merg drepte, ignorind eventualele accidente ale reliefului ce le-ar iesi in cale, in timp ce altele se contorsioneaza ca pe munte desi terenul e la fel de plat ca marea. El mi-a spus ca cele drepte sint de pe vremea romanilor. Iar cele pline de serpentine inutile au fost facute dupa razboi. Explicatia e simpla, firmele care le-au construit voiau cit mai mult din bugetul de reconstructie. Si e evident ca cea mai simpla metoda sa mai ciupesti niste bani e alterarea axiomelor: drumul cel mai scurt intre doua puncte e o linie serpuita.

Trei lucruri mi-au amintit de drumurile englezesti la citiva ani buni dupa descoperirea neobisnuitei geometrii a profitului care le guverneaza: Traian Ungureanu, ridicola poveste a vizelor pentru Anglia si un sir de fotografii primit pe email infatisind o demonstratie islamista la Londra.
Am sa incep cu islamistii. Am ales pentru ilustratie una in care se vede un politist, pentru a fi clar ca nu e nici un trucaj si nici o demonstratie absconsa. E un miting organizat, aprobat si incadrat de politie. Afisul purtat de cel mascat cu fular zice asa: "Europa va plati. 9 septembrie al vostru se apropie!!" In restul fotografiilor gasim scrise pe cartoane urmatoarele lozinci: "Europa este cancerul, islamul e raspunsul!", "Libertatea sa se duca in iad!", "Pregatiti-va pentru adevaratul Holocaust", "Decapitati pe cei care insulta islamul". Felul in care fac englezii lucrurile e cu adevarat deosebit. Demonstratia asta insultatoare a fost aprobata in numele democratiei si a libertatii de exprimare. Cu un pic de efort, se poate intelege, chiar daca nu sintem de acord. Ce nu inteleg eu e al doilea lucru care mi-a amintit de drumurile romane: cum se face ca toti acesti oameni care incita la omor in piata publica nu au probleme cu vizele. Din perspectiva asta recentele luari de poztie pe tema posibilei emigratii romanesti si bulgare dupa 2007 imi par cu totul prostesti. Cu mult mai prostesti decit a folosi traiectoria unui om beat pentru a construi un drum.
Iar prin Anglia, prostie si islamism, trecind prin BBC, ajungem la Traian Ungureanu. Un condei formidabil si o minte stralucita.Dat afara de la BBC in urma interventiilor lui Adrian Nastase care nu ii mai suporta sarjele anti-PSD, Traian Ungureanu scrie astazi in Cotidianul. Intre timp a publicat doua carti remarcabile, "Razboiul timpurilor. Declin occidental si asediu islamic" si "Tehnica neputintei la romani". Marturisesc fara rezerve ca il consider de departe cel mai bun editorialist al momentului. Ce am citit insa luni in Cotidianul m-a lasat mut de uimire. Cererea lui de anchetare a trei "candidati la titlul de Prim Detractor", respectiv Voiculescu, Vadim si Mona Musca pare a fi scrisa de Dumitru Popescu "Dumnezeu", fost tartor de partid inainte de 89. Unii au fost de parere ca e o ironie. Eu am gasit in text suficiente fraze care dau limpede de inteles ca nu e nici o ironie. Iar in momentul in care Traian Ungureanu pune pe Mona Musca in rind cu Vadim si Voiculescu, incep sa ma intreb serios daca nu a luat-o razna. Fundamentalistii islamici sint cei care executa si pe cel care a furat un sac de portocale, si pe cel care a furat un milion, asta in numele unei justitii barbare, indiscriminatorii. Societatea civilizata pe care condeiul lui Ungureanu o apara cu talent si indirjire, a invatat sa faca diferenta. Insa nu asta m-a redus la mutenie temporara ci cu totul altceva. Acesta e al doilea editorial in care TU ii ia apararea, direct sau indirect, lui Liiceanu, ale carui umori pseudo-etice au ajuns respingatoare pentru mai putin de unul in urma faimoasei sale scrisori catre Mona. Traian Ungureanu apara de fapt dreptul la exces si emotie. Numai ca o face intr-o stare de amnezie suspecta.
Ce as incerca eu sa-i amintesc, in caz ca are memoria scurta, e ce a facut Mona Musca, asa informatoare vinovata cum era, pentru el si pentru colegii lui. Cred ca sint printre putinii care s-a apucat sa citeasca luarile de cuvint, declaratiile politice si initiativele Monei Musca in Camera Deputatilor, din 94 pina acum. Am vrut sa ma conving daca e cel mai mic lucru din care transpare ca Mona nu era ce voia sa para. Ei bine, ce m-a surprins e numarul mare de luari de cuvint si interpelari pe tema libertatii presei. Adresate guvernului Nastase chiar pe vremea cind acesta convingea BBC-ul sa-l dea afara pe Ungureanu, intr-o vreme in care pe nimeni din opozitia de atunci subiectul nu interesa prea mult. Spatiul nu-mi permite citate insa totul e pe site-ul web al Camerei Deputatilor, puteti verifica. Daca avem azi o presa care e libera sa scoata rahatul ascuns ani de zile la suprafata, asta i se datoreaza si Monei. Fara indirjirea ei in parlament, fara vocea ei in institutiile europene, Basescu n-ar fi facut, poate, din libertatea presei un deziderat absolut. Ori asta Traian Ungureanu uita. In timp ce nu uita, de pilda, ca cele doua carti citate anterior sint publicate la Humanitas, la domnul Liiceanu la editura. Ceea ce ma face sa cred ca Traian Ungureanu nu face decit sa culeaga scame de pe reverul moralistului de serviciu iesind la interval cu un articol care, in esenta, face pozitia lui Gabriel Liiceanu de-a dreptul eleganta si perfect justificabila.
Asta o fi calea englezeasca, pe care drumul domnului Ungureanu spre echilibru serpuieste ametitor inspre maximizarea unui profit iluzoriu. E, bineinteles, vorba de o ironie...