Nu cred sa fie forma mai dizgratioasa de a imbatri decit cea in care nu esti in stare sa te dai deoparte in fata celor tineri, sa-ti inchipui ca nimeni si nimic nu are egal cu experienta si puterea ta de judecata. Nu e lucru mai sinistru decit un batrinel bolnav de putere. Si nimic mai trist decit un mos care joaca comedia tineretii.
Zilele trecute ne-am fi putut spune ca un moment neasteptat de intelepciune a intrerupt agitatia de tinar activist si pasul adolestencin si nechibzuit cu care Ion Iliescu incearca inca sa ne convinga de vreun an de zile ca e singurul lider valabil al stingii romanesti. Pentru citeva clipe am fi putut spera ca zimbetul de cinema - ramas sinonim cu smecheria propagandistului de meserie si imprimat in mintea noastra ca o marca a barbarismului post-revolutionar - se va retrage de pe ecrane pentru a se odihni in cartile de istorie.
Aiurea! Dupa cum indignat s-a exprimat Bunicuta miercuri “nici prin gind nu-I trece sa demisioneze din PSD”. Ne intrebam pentru o clipa prin ce altceva sa-I fi trecut decit prin gind, prin prostata? Naivi, asta sintem. Un batrin care are in loc de singe cuvintele lui Trotki si-al lui Marx, in loc de inima un bust al lui Stalin si in loc de cap o biblioteca plina cu volume despre binefacerile colectivizarii, trebuie sa aiba o fiziologie diferita de a noastra, a muritorilor de rind. Asa incit prin capul lui nu trec ginduri si nu se interescteaza dubii; acolo e locul deciziilor de nezdruncinat si al convingerilor bazaltice. Intr-un asemenea cap nimic nu contempla ideea retragerii ci totul secreta, asemena unei igrasii de nevindecat, ranchiuni cumplite. Tot acolo se nasc, asemena unor mutanti, viclenii de budoar de Comitet Central, de felul povestii cu demisia, al carei singur rol pare sa fi fost testarea aliatilor si pastrarea Bunicutei in centrul atentiei. Asta era luni.
Marti aflam cam din toata presa ca Iliescu lucreaza la o scrisoare. Nu una de demisie ci una care incepe cu “Draga Prostanacule,”. Dupa cum ne dezvaluie Evenimentul “sursele citate ne-au spus ca scrisoarea, pe care Iliescu nu a definitivat-o inca, este de „o duritate fara precedent” la adresa lui Geoana, Rus si alti lideri ai PSD, despre care senatorul pesedist crede ca l-au tradat la Congresul din aprilie, iar acum duc partidul in jos.”
Dupa care miercuri Bunicuta in persoana declara ca nu lucreaza la nici o scrisoare. “Informatiile privind o posibila demisie din PSD sunt, de fapt, simple fabulatii menite sa creeze stiri si sa tulbure linistea publica"
Mai probabil e ca Iliescu a trecut la planul B din moment ce nimeni n-a basculat de partea lui iar plutonul de contrarevolutionari e compus doar din sergentul Iorgovan si gornistul Stanoiu.
Nu mi-e drag Geoana, a carui educatie de fiu de securist cu grade respira in fiecare gest gomos si se furiseaza in fiecare fraza pustiita de inteles dar latrata ferm ca pe vremea cind puteai sa spui orice imbecilitate cu conditia sa o spui ca un utecist dirz si neinfricat. E de prisos sa spun ca nu-mi place Adrian Nastase ale carui aere de intelectual prefabricat sint din ce in ce mai des tradate de iesire de toapa de mahala. Insa Ion Iliescu cred ca depaseste orice limita a bunului simt prin incrincenarea insuportabila cu care se agata de putere. Copii care in 1990 invatau sa scrie - pe vremea cind Iliescu asmutea minerii pe noi - au ajuns astazi tineri absolventi. Au supravietuit unui deceniu jumatate oligarhiei de jumulitori de partid si urmeaza ani buni de uragane, epidemii, islamism si modializare. Ar avea macar dreptul la acest minim confort: Macar copii lor sa nu-l mai vada pe activistul Iliescu rastindu-se proletar la oricine vrea sa fie mai sef decit el.
Intre timp scrisoarea a fost publicata . Si atita am vorbit despre ea de parca ar fi manifestul fondator al unei ideologii nemaiauzite. Cind, in realitate, nu e decit manevra unui batrin activist al carui singur scop e de a ramine pe veci in centrul atentiei.
luni, octombrie 31, 2005
Nicolae Vacaroiu
Parlamentul nostru, inainte de a fi curat, ar trebui sa inceapa prin a fi decent. Toata harmalaia asta despre coruptie, unde hotii striga cel mai tare “prindeti hotul”, a facut un popor intreg sa treaca cu vederea atit biografiile sinistre ale unor parlamentari cit si felul in care acestea si-au pus iremediabil asupra structurii lor mentale. Daca veti spune ca felul lemnos si agramat de exprimare al alesilor nostri nu e ce ne doare cel mai tare va voi raspunde ca va inselati. Ne doare cumplit. Cum v-ati asteptat ca o adunatura de oameni care nu e capabila sa lege doua cuvinte in mod coerent sa fie in stare sa redacteze legi aplicabile? Cum v-ati asteptat ca un om din al carui discurs de cinci minute nu intelege nimeni nimic, sa sustina de la tribuna un amendament care sa reprezinte interesele celor ce l-au ales? Cind multi dintre parlamentarii nostri vorbesc mai stilcit si mai incoerent decit un tractorist cu patru clase mort de beat ar trebui sa avem in primul rind dubii ca legile pe care le voteaza au vreun sens, asta inainte de a incepe cea mai mica discutie despre moralitate.
Sa incepem prin a servi un distilat de Nicolae Vacaroiu, al doilea om din stat, parerea mea.
Nea Nicu intra in 1969 ca economist stagiar in Comitetul de Stat al Planificarii. 20 de ani urca treapta cu treapta esaloanele acestui templu al economiei comuniste, pentru ca 1989 sa-l prinda ditamai directorul unei directii de sinteza in CSP. De la 26 de ani pina la 46 de ani, anii de formare intelectuala, nea Nicu n-a facut decit un singur lucru: sa planifice ce produceam si consumam noi. CSP-ul asta era instrumentul ultim de control al economiei Romaniei socialiste. Prin el a aplicat Ceausescu politica lui dementa de industrializare, prin el s-a trimis mincarea la export si tot el raporta performante ametitoare in timp ce prin Alimentari se mai gaseau doar tacimuri de pui iar noi, ca sa prindem un pachet cu unt, stateam de la miezul noptii la coada. Nu Securitatea a adus foamea si frigul ci CSP-ul lui Vacaroiu.
Datorita exceptionalelor performante in 20 de ani de munca nea Nicu e promovat din 90 pina in 92 prin tot felul de functii importante in Ministerul Economiei si Finantelor. Iar din 92 se trezeste – vorba vine – prim ministru al Romaniei. Restul istoriei e cunoscut, nea Nicu e in acest moment al doilea om in stat, presedintele Senatului. Despre misterele Bancii Religiilor si ale FNI vom afla, poate, dupa ce nu va mai fi. Pina atunci citeva mostre din gindirea acestui mare om de stat:
Nicu Vizionarul: (noembrie 2003) “Traian Basescu a fost si va ramane doar un marinar", iar "PD-ul e o barca pe o baltoaca"”
Nicu Lucidul: (februarie 1999) “potrivit unor date certe pe care la detin, dezastrul economic inregistrat de tara noastra dupa 1996 se datoreaza unor jocuri mondiale de interese care au ca victima sigura Romania, cu complicitatea tacita a coalitiei de guvernamant" (o analiza ulterioara a unor profesori de economie americani a scos la iveala ca raportarile de crestere economica intre 94-96 erau masluite pentru ca se producea inutil pe stoc, ca pe vremea gloriosului CSP)
Nicu Lingvistul (ianuarie 2004): “Dupa parerea mea, are o audienta foarte mare emisiunile astea la adresa Guvernului.”
Nicu Strategul: (27 martie 2004) “Problema care se pune e ca gruparea lui Comanescu e mai mare decât a lui Mitaru si daca cream acuma, indiferent ce am pune acolo, decât sa mergem cu un baiat tânar, eventual, sa gasim o formula din asta si sa relansam, alta formula nu ai acuma înainte de alegeri si începe lupta între ei si pierdem chiar tot.”
Nu ar ajunge citeva ziare pentru o lista de citate relevante pentru felul de gindire al lui Nicolae Vacaroiu care conduce, inca, Senatul Romaniei, alternind glume nesarate cu povete incoerente, transformind legile intr-o uriasa supa de potroace pentru ipotetica trezire la realitate a domniei sale. Pare’ea lui!
Sa incepem prin a servi un distilat de Nicolae Vacaroiu, al doilea om din stat, parerea mea.
Nea Nicu intra in 1969 ca economist stagiar in Comitetul de Stat al Planificarii. 20 de ani urca treapta cu treapta esaloanele acestui templu al economiei comuniste, pentru ca 1989 sa-l prinda ditamai directorul unei directii de sinteza in CSP. De la 26 de ani pina la 46 de ani, anii de formare intelectuala, nea Nicu n-a facut decit un singur lucru: sa planifice ce produceam si consumam noi. CSP-ul asta era instrumentul ultim de control al economiei Romaniei socialiste. Prin el a aplicat Ceausescu politica lui dementa de industrializare, prin el s-a trimis mincarea la export si tot el raporta performante ametitoare in timp ce prin Alimentari se mai gaseau doar tacimuri de pui iar noi, ca sa prindem un pachet cu unt, stateam de la miezul noptii la coada. Nu Securitatea a adus foamea si frigul ci CSP-ul lui Vacaroiu.
Datorita exceptionalelor performante in 20 de ani de munca nea Nicu e promovat din 90 pina in 92 prin tot felul de functii importante in Ministerul Economiei si Finantelor. Iar din 92 se trezeste – vorba vine – prim ministru al Romaniei. Restul istoriei e cunoscut, nea Nicu e in acest moment al doilea om in stat, presedintele Senatului. Despre misterele Bancii Religiilor si ale FNI vom afla, poate, dupa ce nu va mai fi. Pina atunci citeva mostre din gindirea acestui mare om de stat:
Nicu Vizionarul: (noembrie 2003) “Traian Basescu a fost si va ramane doar un marinar", iar "PD-ul e o barca pe o baltoaca"”
Nicu Lucidul: (februarie 1999) “potrivit unor date certe pe care la detin, dezastrul economic inregistrat de tara noastra dupa 1996 se datoreaza unor jocuri mondiale de interese care au ca victima sigura Romania, cu complicitatea tacita a coalitiei de guvernamant" (o analiza ulterioara a unor profesori de economie americani a scos la iveala ca raportarile de crestere economica intre 94-96 erau masluite pentru ca se producea inutil pe stoc, ca pe vremea gloriosului CSP)
Nicu Lingvistul (ianuarie 2004): “Dupa parerea mea, are o audienta foarte mare emisiunile astea la adresa Guvernului.”
Nicu Strategul: (27 martie 2004) “Problema care se pune e ca gruparea lui Comanescu e mai mare decât a lui Mitaru si daca cream acuma, indiferent ce am pune acolo, decât sa mergem cu un baiat tânar, eventual, sa gasim o formula din asta si sa relansam, alta formula nu ai acuma înainte de alegeri si începe lupta între ei si pierdem chiar tot.”
Nu ar ajunge citeva ziare pentru o lista de citate relevante pentru felul de gindire al lui Nicolae Vacaroiu care conduce, inca, Senatul Romaniei, alternind glume nesarate cu povete incoerente, transformind legile intr-o uriasa supa de potroace pentru ipotetica trezire la realitate a domniei sale. Pare’ea lui!
Independenta si convingeri
In urma cu citiva ani, pe vremea telenovelei romantice in care Constantinescu juca rolul presedintelui, oameni pe care-I cunosc destul de bine, jurnalisti deveniti intre timp celebri, publicau in foile lor o serie de atacuri stupide la adresa celui numit cu afectiune “Tapul”. Stupide prin subiectele absolut derizorii si prin faptul ca jumatate din ele erau zvonuri neverificate.
Cunoscind-le convingerile anti-pedeseriste i-am intrebat ce le veni sa-si faca tinta piept numarul unu din Constantinescu, la numai citeva luni dupa euforia alegerilor din 96.
Raspunsul lor a fost naucitor: “Trebuie sa dam in toti ca sa nu zica lumea ca ne-am pierdut independenta”. Scrisul lor nu se subordona asadar propriilor convingeri ci propriului orgoliu: a pastra o imagine despre tine in ochii cititorilor e mai important decit ideile sau principiile pe care le sustii.
Un lucru asemanator se petrece si cu alti “ciini de paza” ai obiectivitatii, exemplul cel mai la indemina fiind Cristian Tudor Popescu. Mai mult, in cazul CTP mimarea impartialitatii e o forma de a masca o profunda dependenta de interesele unor personaje obscure. Marturisesc ca ma mira nu existenta acestui fel de jurnalism ci rolul de model unic pe care il joaca. La noi nu poti ajunge “popular” decit impartind scatoalce in stinga si in dreapta, uneori chiar impotriva convingerilor tale intime. Iar “popular” inseamna mai bine platit, audienta mai mare la televiziuni, inseamna in ultima instanta putere. (Brucan, Tuca, Cristoiu, CTP sint doar citiva dintr-o lista lunga a popularilor de profesie)
Pe linga orgoliu si mercantilism, infantilitatea democratiei romanesti joaca si ea un rol: E prea aproape vremea cind toate ziarele il laudau pe Ceausescu pentru ca oamenii sa nu fie suspiciosi fata de orice forma de jurnalism partinic. Asta pe de o parte. Pe de alta, partidele noastre nu au ideologii; e evident si pentru nea Ion, nu numai pentru Plesu, ca intr-un partid romanesc intri ca sa prinzi “ceva”. Rezultatul e ca a sustine un partid inseamna inevitabil a sustine un grup de interese anume si nici intr-un caz un ansamblu de idei si convingeri. Ce altceva poti sa crezi, cind la 15 ani dupa revolutie democratii devin din social-democrati popular-conservatori, umanistii (ce naiba o mai fi insemnind si asta) devin liberali, nationalistii din PRM se transforma in liderii Europei unite iar fostii comunisti din PSD, in frunte cu Bunicuta, devin mai capitalisti decit Berlusconi?
Pe scurt, in Romania lui 2005 risti sa te descalifici daca ai convingeri si ti le sustii. Adevaratul jurnalist popular trebuie sa fie critic cu oricine si cu orice pret, altfel risca sa-si piarda “valoarea de piata”. Presa a devenit un partid in sine, in competitie cu clasa politica. Asta ar fi poate exceptional daca nu s-ar ascunde aici doua adevaruri prea mult timp ocultate: In primul rind, jurnalisti si proprietari de trusturi de presa se servesc, la gramada, de mascarada independentei pentru teriene interese economice. In al doilea rind, obiectivitatea asta agresiva e de fapt goala pe dinauntru din moment ce, dincolo de critica, majoritatea cavalerilor dreptatii ce impung cu condeiul lor Puterea nu propun nici o alternativa. (cu exceptia demisiei imediate a celui criticat)
Probabil primul semn de sanatate a vietii politice romanesti va fi aparitia veritabilului jurnalism partinic, cel care apara ideologii si nu grupuri economice sau lideri de partid.
Cunoscind-le convingerile anti-pedeseriste i-am intrebat ce le veni sa-si faca tinta piept numarul unu din Constantinescu, la numai citeva luni dupa euforia alegerilor din 96.
Raspunsul lor a fost naucitor: “Trebuie sa dam in toti ca sa nu zica lumea ca ne-am pierdut independenta”. Scrisul lor nu se subordona asadar propriilor convingeri ci propriului orgoliu: a pastra o imagine despre tine in ochii cititorilor e mai important decit ideile sau principiile pe care le sustii.
Un lucru asemanator se petrece si cu alti “ciini de paza” ai obiectivitatii, exemplul cel mai la indemina fiind Cristian Tudor Popescu. Mai mult, in cazul CTP mimarea impartialitatii e o forma de a masca o profunda dependenta de interesele unor personaje obscure. Marturisesc ca ma mira nu existenta acestui fel de jurnalism ci rolul de model unic pe care il joaca. La noi nu poti ajunge “popular” decit impartind scatoalce in stinga si in dreapta, uneori chiar impotriva convingerilor tale intime. Iar “popular” inseamna mai bine platit, audienta mai mare la televiziuni, inseamna in ultima instanta putere. (Brucan, Tuca, Cristoiu, CTP sint doar citiva dintr-o lista lunga a popularilor de profesie)
Pe linga orgoliu si mercantilism, infantilitatea democratiei romanesti joaca si ea un rol: E prea aproape vremea cind toate ziarele il laudau pe Ceausescu pentru ca oamenii sa nu fie suspiciosi fata de orice forma de jurnalism partinic. Asta pe de o parte. Pe de alta, partidele noastre nu au ideologii; e evident si pentru nea Ion, nu numai pentru Plesu, ca intr-un partid romanesc intri ca sa prinzi “ceva”. Rezultatul e ca a sustine un partid inseamna inevitabil a sustine un grup de interese anume si nici intr-un caz un ansamblu de idei si convingeri. Ce altceva poti sa crezi, cind la 15 ani dupa revolutie democratii devin din social-democrati popular-conservatori, umanistii (ce naiba o mai fi insemnind si asta) devin liberali, nationalistii din PRM se transforma in liderii Europei unite iar fostii comunisti din PSD, in frunte cu Bunicuta, devin mai capitalisti decit Berlusconi?
Pe scurt, in Romania lui 2005 risti sa te descalifici daca ai convingeri si ti le sustii. Adevaratul jurnalist popular trebuie sa fie critic cu oricine si cu orice pret, altfel risca sa-si piarda “valoarea de piata”. Presa a devenit un partid in sine, in competitie cu clasa politica. Asta ar fi poate exceptional daca nu s-ar ascunde aici doua adevaruri prea mult timp ocultate: In primul rind, jurnalisti si proprietari de trusturi de presa se servesc, la gramada, de mascarada independentei pentru teriene interese economice. In al doilea rind, obiectivitatea asta agresiva e de fapt goala pe dinauntru din moment ce, dincolo de critica, majoritatea cavalerilor dreptatii ce impung cu condeiul lor Puterea nu propun nici o alternativa. (cu exceptia demisiei imediate a celui criticat)
Probabil primul semn de sanatate a vietii politice romanesti va fi aparitia veritabilului jurnalism partinic, cel care apara ideologii si nu grupuri economice sau lideri de partid.
duminică, octombrie 09, 2005
Reforma PSD
In primul rind simt nevoie sa justific un asemenea titlu auster si stupid: Cu PSD nu-I de glumit. Subiectul e de asemenea importanta incit orice ironie sau alaturare interpretabila de cuvinte ar deveni automat o crima.
Din 89 incoace istoria noastra a devenit o aglomerare mincinoasa de “re”-uri. Am inceput cu o re-volutie in care singurii care s-au trezit evouluati au fost securistii si profitorii din spatele Bunicutei, am continuat cu re-structurarea, fel academic de-a numi devalizarea intreprinderilor de stat si, de ani buni, ne re-formam cu asemenea eficienta incit in anul 2005 personaje din anturajul lui Ceausescu sint ditamai senatori, deputati si magistrati desavirsiti.
In 2005 re-cevaurile au ajuns si la PSD, dind dureri de cap unui Geoana care – daca e sa ne luam dupa afirmatiile propriilor colegi – nu prea ar avea ce sa-l doara. In curind o sa aniversam anul de cind PSD remaiaza la ciorapul rupt in care membrii lui de vaza si-au pitit averile nejustificabile. Cu rezultate jalnice.
Mai nou strategia s-a re-rorientat: Cum se pare ca Monicai si Marinarului le-a reusit pina la urma curatarea parchetului iar CSM-ul nu se mai poate ascunde dupa deget, vajnicii pesedisti se dau victime politice.
L-am vazut pe TVR1 pe fostul ministrul Dancu indignindu-se zgomotos din cauza de Marinar care murdareste reputatia PSD. Ca asa jignire nu s-a mai pomenit in istorie: un presedinte sa acuze PSD ca lupta impotriva aderarii din 2007. Dancu, si toti cei de fata au uitat insa sa explice ceva: Pentru a-si pastra fotoliile, Nastase si Vacaroiu au mers pina la a se plinge socialistilor europeni ca in Romania e pericol de dictatura si ca schimbarea lor ar fi o tragedie ireversibila. Iar socialistii in cauza s-au repezit sa dea declaratii publice in care se aratau ingrijorati nevoie mare de excesele lui Basescu. Dancu nu numai ca nu avea dreptate, era de-a dreptul respingator in amestecul de inundatii, popor asuprit, partid jignit si pesedisti eroici cu care arunca in stinga si-n dreapta. Mai ales in dreapta. Era de-a dreptul ridicol incercind sa ne explice ca daca intram in Europa e din cauza PSD.
Intre timp in Cotidianul iese la suprafata povestea reciclarii la batrinete a Rodicai Stanoiu, care ministru fiind s-a facut magistrat desi nu era. Pentru niste zeci de milioane in plus la pensie. In Romania libera de ieri admiram o lista de pesedei cercetati la PNA, iar glumitele lui Nastase pe la diverse televiziuni sint din ce in ce mai stupide de cind e clar ca e in capul listei.
Sub inteleapta conducere a lui Vacaroiu, Senatul isi propune un buget astronomic pentru dotari de lux, la numai o saptamina dupa ce pesedeii din subordine au adus sinistrati fictivi in sedinta parlamentului pentru o partida de revolta populara.
In haosul asta jalnic in care Geoana prezideaza gomos o adunare de felul “scapa cine poate” aproape ca nu mai observam umorul bizar al situatiei: Principalul reformator al PSD e Basescu. In fond ce ar putea Geoana sa-si doreasca mai mult decit un Nastase cu o condamnare, scos din circuit definitiv? Ce algocalmin i-ar fi mai de folos decit un Iliescu slabit de duhoarea degajata de dezgroparea averilor celor din jurul lui? Ce vis erotic mai voluptos ar putea avea senzualul Alin Teodorescu dupa cosmarurile zilnice pe care le are de un an incoace pe motiv ca a intrat in PSD in cel mai prost moment cu putinta?
Din 89 incoace istoria noastra a devenit o aglomerare mincinoasa de “re”-uri. Am inceput cu o re-volutie in care singurii care s-au trezit evouluati au fost securistii si profitorii din spatele Bunicutei, am continuat cu re-structurarea, fel academic de-a numi devalizarea intreprinderilor de stat si, de ani buni, ne re-formam cu asemenea eficienta incit in anul 2005 personaje din anturajul lui Ceausescu sint ditamai senatori, deputati si magistrati desavirsiti.
In 2005 re-cevaurile au ajuns si la PSD, dind dureri de cap unui Geoana care – daca e sa ne luam dupa afirmatiile propriilor colegi – nu prea ar avea ce sa-l doara. In curind o sa aniversam anul de cind PSD remaiaza la ciorapul rupt in care membrii lui de vaza si-au pitit averile nejustificabile. Cu rezultate jalnice.
Mai nou strategia s-a re-rorientat: Cum se pare ca Monicai si Marinarului le-a reusit pina la urma curatarea parchetului iar CSM-ul nu se mai poate ascunde dupa deget, vajnicii pesedisti se dau victime politice.
L-am vazut pe TVR1 pe fostul ministrul Dancu indignindu-se zgomotos din cauza de Marinar care murdareste reputatia PSD. Ca asa jignire nu s-a mai pomenit in istorie: un presedinte sa acuze PSD ca lupta impotriva aderarii din 2007. Dancu, si toti cei de fata au uitat insa sa explice ceva: Pentru a-si pastra fotoliile, Nastase si Vacaroiu au mers pina la a se plinge socialistilor europeni ca in Romania e pericol de dictatura si ca schimbarea lor ar fi o tragedie ireversibila. Iar socialistii in cauza s-au repezit sa dea declaratii publice in care se aratau ingrijorati nevoie mare de excesele lui Basescu. Dancu nu numai ca nu avea dreptate, era de-a dreptul respingator in amestecul de inundatii, popor asuprit, partid jignit si pesedisti eroici cu care arunca in stinga si-n dreapta. Mai ales in dreapta. Era de-a dreptul ridicol incercind sa ne explice ca daca intram in Europa e din cauza PSD.
Intre timp in Cotidianul iese la suprafata povestea reciclarii la batrinete a Rodicai Stanoiu, care ministru fiind s-a facut magistrat desi nu era. Pentru niste zeci de milioane in plus la pensie. In Romania libera de ieri admiram o lista de pesedei cercetati la PNA, iar glumitele lui Nastase pe la diverse televiziuni sint din ce in ce mai stupide de cind e clar ca e in capul listei.
Sub inteleapta conducere a lui Vacaroiu, Senatul isi propune un buget astronomic pentru dotari de lux, la numai o saptamina dupa ce pesedeii din subordine au adus sinistrati fictivi in sedinta parlamentului pentru o partida de revolta populara.
In haosul asta jalnic in care Geoana prezideaza gomos o adunare de felul “scapa cine poate” aproape ca nu mai observam umorul bizar al situatiei: Principalul reformator al PSD e Basescu. In fond ce ar putea Geoana sa-si doreasca mai mult decit un Nastase cu o condamnare, scos din circuit definitiv? Ce algocalmin i-ar fi mai de folos decit un Iliescu slabit de duhoarea degajata de dezgroparea averilor celor din jurul lui? Ce vis erotic mai voluptos ar putea avea senzualul Alin Teodorescu dupa cosmarurile zilnice pe care le are de un an incoace pe motiv ca a intrat in PSD in cel mai prost moment cu putinta?
Maidanezii
Mi-as fi dorit sa ma priveasca de pe ecran un presedinte frumos, al carui zimbet fin si privire profunda sa ma farmece. Mi-as fi dorit un presedinte educat in universitatile europei si cizelat in saloanele diplomatice. As fi fost fericit sa avem un presedinte care sa exercite autoritatea cu discretie. Nu in ultimul rind, tinjesc dupa un sef de stat al carui ris sa nu-mi mai dea fiori.
Nu fac parte dintre cei care cred ca Marinarul e cel mai stralucit lider politic pe care l-ar merita Romania. Faptul ca arata si se imbraca ca un instalator venit sa-mi desfunde chiuveta ma stinjeneste; Ratoielile lui fruste pe teme de politica internationala ma irita. Felul in care isi impune deciziile in propriul partid ma jeneaza. Iar hahaielile lui, uneori complet inoportune, ma enerveaza de-a dreptul. Cred insa ca e cel mai bun dintre liderii posibili in momentul de fata si ma risc chiar sa spun ca e o mina pe care Providenta ne-o intinde. Daca lasam aparentele deoparte si sintem cinstiti, macar cu noi insine, vom recunoaste ca daca ceva s-a schimbat si se schimba in tara asta e doar pentru ca a vrut-o Basescu. Si nu cred ca e vorba de putin, doar memoria noastra e scurta si asteptarile nerealiste: Avem un ministru al justitiei care vine din societatea civila si a reusit sa bage spaima in dinozaurii comunisti care au infestat ministerul. Procurorii se schimba si in locul lor vin oameni tineri. Datoriile la buget se incaseaza draconic, cum e firesc. La TVR – apropos, de citeva saptamini postul national face o concurenta teribila butaforiei stupide de pe ProTV si Antena 1 – avem un director tinar si apolitic. Din ministerul de interne au zburat zeci de generali dubiosi. Si lista poate continua pe multe rinduri. Schimbarea a inceput si vor mai trece ani pina o vom simti in fiecare colt de tara. Insa pentru ceva mai mult de 6 luni nu e putin deloc.
De aceea felul in care e criticat Basescu ma umple de lehamite.
Exista in clasa politica si mai ales in presa romaneasca un grup important de destepti cu “simt critic” care de citeva luni de zile incearca sa transforme defectele Marinarului in catastrofe care ne vor duce la pieire. Purtatorul de stindard e CTP care a reluat turul televiziunilor tocind intelectualist si ironic precum o halba cu otet orice face si spune presedintele. Aceasta haita - turbata de orgoliul personal - latra zgomotos si musca mina care I se intinde. Degeaba a incercat Marinarul sa-l ia in seama pe uriasul presedinte al Clubului Roman de Presa, rezultatul nu a fost decit un nou puseu de nebunie. Mai nou si-au facut din Tariceanu – un politician ajuns masura ridicolului exact prin “calitatile” pe care nu le are Basescu – un fel de “victima a rautatii prezidentiale”, care trebuie salvata cu orice pret de la anihilarea politica. Intre aceiasi oameni subtiri care-si dau viata pentru tara de zece ori pe minut si de sapte ori in fiecare propozitie, miriie fin pudelul alb si obez numit Bombonel, o javra tantosa pe nume Vadim si un pechinez plin de maniere dar calcat in picioare de toti care raspunde la numele de Geoana.
Asa se face ca de citeva zile in Parlament se desfasoara un circ inimaginabil. Cu o tara sub ape si o barja plina de legi care trebuie votate urgent, parlamentarii nostri discuta motiuni cu titluri de nuvele de Urmuz si aduc de prin tara oameni sarmani cu autobuzele sa asiste la propriile lor crize de dementa. Si uitam prea repede ca Marinarul a vrut anticipate inca din aprilie tocmai pentru a evita un astfel de blocaj. Uitam prea repede cit de feroce a atacat subiectul, luni de zile, CTP-ul, sustinind ca anticipatele ar fi un atac mortal la democratie. Uitam surprinzator de repede baletul ridicol al demisiilor lui Tariceanu care ne-a adus in cele din urma intr-un impas parlamentar desavirsit care risca sa puna in pericol si integrarea si inceputul de reforma.
Basescu e urit, neinstruit, vorbeste din topor si are apucaturi dictatoriale. Insa l-as alege de inca o mie de ori daca e sa ma uit la maidanezii cu pretentii care raspindesc turbarea in Romania; la discursurile lor populiste sub care nu ghicesc decit orgoliu si frica de a-si pierde banii si influenta; sau la glumele lor stupide si zimbetele lor tembele, menite sa treaca drept ironie fina. Iar inainte de-al alege din nou de o mie de ori as chema, de fiecare data, hingherii.
Nu fac parte dintre cei care cred ca Marinarul e cel mai stralucit lider politic pe care l-ar merita Romania. Faptul ca arata si se imbraca ca un instalator venit sa-mi desfunde chiuveta ma stinjeneste; Ratoielile lui fruste pe teme de politica internationala ma irita. Felul in care isi impune deciziile in propriul partid ma jeneaza. Iar hahaielile lui, uneori complet inoportune, ma enerveaza de-a dreptul. Cred insa ca e cel mai bun dintre liderii posibili in momentul de fata si ma risc chiar sa spun ca e o mina pe care Providenta ne-o intinde. Daca lasam aparentele deoparte si sintem cinstiti, macar cu noi insine, vom recunoaste ca daca ceva s-a schimbat si se schimba in tara asta e doar pentru ca a vrut-o Basescu. Si nu cred ca e vorba de putin, doar memoria noastra e scurta si asteptarile nerealiste: Avem un ministru al justitiei care vine din societatea civila si a reusit sa bage spaima in dinozaurii comunisti care au infestat ministerul. Procurorii se schimba si in locul lor vin oameni tineri. Datoriile la buget se incaseaza draconic, cum e firesc. La TVR – apropos, de citeva saptamini postul national face o concurenta teribila butaforiei stupide de pe ProTV si Antena 1 – avem un director tinar si apolitic. Din ministerul de interne au zburat zeci de generali dubiosi. Si lista poate continua pe multe rinduri. Schimbarea a inceput si vor mai trece ani pina o vom simti in fiecare colt de tara. Insa pentru ceva mai mult de 6 luni nu e putin deloc.
De aceea felul in care e criticat Basescu ma umple de lehamite.
Exista in clasa politica si mai ales in presa romaneasca un grup important de destepti cu “simt critic” care de citeva luni de zile incearca sa transforme defectele Marinarului in catastrofe care ne vor duce la pieire. Purtatorul de stindard e CTP care a reluat turul televiziunilor tocind intelectualist si ironic precum o halba cu otet orice face si spune presedintele. Aceasta haita - turbata de orgoliul personal - latra zgomotos si musca mina care I se intinde. Degeaba a incercat Marinarul sa-l ia in seama pe uriasul presedinte al Clubului Roman de Presa, rezultatul nu a fost decit un nou puseu de nebunie. Mai nou si-au facut din Tariceanu – un politician ajuns masura ridicolului exact prin “calitatile” pe care nu le are Basescu – un fel de “victima a rautatii prezidentiale”, care trebuie salvata cu orice pret de la anihilarea politica. Intre aceiasi oameni subtiri care-si dau viata pentru tara de zece ori pe minut si de sapte ori in fiecare propozitie, miriie fin pudelul alb si obez numit Bombonel, o javra tantosa pe nume Vadim si un pechinez plin de maniere dar calcat in picioare de toti care raspunde la numele de Geoana.
Asa se face ca de citeva zile in Parlament se desfasoara un circ inimaginabil. Cu o tara sub ape si o barja plina de legi care trebuie votate urgent, parlamentarii nostri discuta motiuni cu titluri de nuvele de Urmuz si aduc de prin tara oameni sarmani cu autobuzele sa asiste la propriile lor crize de dementa. Si uitam prea repede ca Marinarul a vrut anticipate inca din aprilie tocmai pentru a evita un astfel de blocaj. Uitam prea repede cit de feroce a atacat subiectul, luni de zile, CTP-ul, sustinind ca anticipatele ar fi un atac mortal la democratie. Uitam surprinzator de repede baletul ridicol al demisiilor lui Tariceanu care ne-a adus in cele din urma intr-un impas parlamentar desavirsit care risca sa puna in pericol si integrarea si inceputul de reforma.
Basescu e urit, neinstruit, vorbeste din topor si are apucaturi dictatoriale. Insa l-as alege de inca o mie de ori daca e sa ma uit la maidanezii cu pretentii care raspindesc turbarea in Romania; la discursurile lor populiste sub care nu ghicesc decit orgoliu si frica de a-si pierde banii si influenta; sau la glumele lor stupide si zimbetele lor tembele, menite sa treaca drept ironie fina. Iar inainte de-al alege din nou de o mie de ori as chema, de fiecare data, hingherii.
Ultimul Ministru
Eu nu inteleg ce fel de om de afaceri a fost Tariceanu pina sa fi ajuns printr-o conjunctura in locul de unde acum nu mai vrea sa plece cu nici un chip. Daca si-ar fi condus afacerile cu acelasi pragmatism cu care conduce guvernul si PNL-ul, ar fi fost cel mult mindrul proprietar al unei tarabe in piata, nicidecum un om cu o avere de citeva milioane de euro.
Nu inteleg ce fel de prim ministru se poate razgindi de trei ori intr-o saptamina in privinta demisiei sale, de fiecare data foarte categoric. Intr-o tara normala un astfel de om ar fi ajuns etalonul dispretului.
Nu pricep ce fel de politician poate fi cel care invoca fraze biblice in conferinta de presa in care se razgindeste pentru ultima oara pe motiv ca tara e la ananghie si are nevoie de el, pentru ca apoi, timp de doua luni, sa se agite mediatic si inutil prin curtile unor tarani, ca o gaina fara cap, in timp ce ultimul loc neinundat in tara asta pare sa fi ramas doar Ceahlaul iar dezastrul e in mod evident cu mult mai mare decit atunci cind ne cerea Tariceanu sa ridicam piatra si sa lovim. Un om cu frica lui Dumnezeu s-ar fi ferit de asemenea trufie.
Nu inteleg ce fel de mototol e asta, cu care joaca Bombonel si unchesu Vacaroiu alba neagra in parlament de am ajuns de risul curcilor.
Nu-mi dau seama cit de prost trebuie sa fie un om incit sa ajunga sa lupte impotriva singurului sau aliat, si, mai mult, sa-si faca din asta telul unic in viata.
Am sperat ca toate aceste nelamuriri sa-mi fie limpezite de domnul Tariceanu in interviul lui maraton de pe TVR1. In loc de asta am ascultat halucinat tonul iritat si continutul vid al replicilor unui om pentru care singurul rost in viata pare sa fi ramas sa demonstreze ca el si nu Basescu e cel mai tare din parcare. Un individ de o mediocritate sinistra si un orgoliu care risca ne ucida pe toti.
Un singur lucru inteleg: Ca inafara de vanitate, nimic nu e prim, nici in functia si nici in viata domnului Tariceanu. Ultimul Ministru, cel mai nociv dintre toti, ar fi trebuit sa-I fie numele.
Nu inteleg ce fel de prim ministru se poate razgindi de trei ori intr-o saptamina in privinta demisiei sale, de fiecare data foarte categoric. Intr-o tara normala un astfel de om ar fi ajuns etalonul dispretului.
Nu pricep ce fel de politician poate fi cel care invoca fraze biblice in conferinta de presa in care se razgindeste pentru ultima oara pe motiv ca tara e la ananghie si are nevoie de el, pentru ca apoi, timp de doua luni, sa se agite mediatic si inutil prin curtile unor tarani, ca o gaina fara cap, in timp ce ultimul loc neinundat in tara asta pare sa fi ramas doar Ceahlaul iar dezastrul e in mod evident cu mult mai mare decit atunci cind ne cerea Tariceanu sa ridicam piatra si sa lovim. Un om cu frica lui Dumnezeu s-ar fi ferit de asemenea trufie.
Nu inteleg ce fel de mototol e asta, cu care joaca Bombonel si unchesu Vacaroiu alba neagra in parlament de am ajuns de risul curcilor.
Nu-mi dau seama cit de prost trebuie sa fie un om incit sa ajunga sa lupte impotriva singurului sau aliat, si, mai mult, sa-si faca din asta telul unic in viata.
Am sperat ca toate aceste nelamuriri sa-mi fie limpezite de domnul Tariceanu in interviul lui maraton de pe TVR1. In loc de asta am ascultat halucinat tonul iritat si continutul vid al replicilor unui om pentru care singurul rost in viata pare sa fi ramas sa demonstreze ca el si nu Basescu e cel mai tare din parcare. Un individ de o mediocritate sinistra si un orgoliu care risca ne ucida pe toti.
Un singur lucru inteleg: Ca inafara de vanitate, nimic nu e prim, nici in functia si nici in viata domnului Tariceanu. Ultimul Ministru, cel mai nociv dintre toti, ar fi trebuit sa-I fie numele.
Un popor de ziaristi
Raspindacii PSD, de cind li s-au taiat microfoanele si spatiul de ziar, s-au refugiat tristi pe internet. Sau cel putin asta credeam pina astazi. Majoritatea publicatiilor care apar si in format electronic permit cititorilor sa scrie comentarii care apar, de regula imediat, undeva sub articolul in cauza. Cum - dintr-un motiv care cel mai probabil tine si de exploziile solare si de maciucile impartite de Basescu prin capurile pesediste din presa - de o vreme ziaristii nostri au inceput sa scrie relativ coerent si ca atare, cel mai des, total neinteresant, m-am apucat sa citesc ce scriu cititorii. Ei bine, e un delir absolut. In Gandul, de pilda, e un articol in numarul de joi in care autoarea argumenteaza, nu fara inteligenta si ironie, de ce trebuie schimbati Nastase si Vacaroiu. Mai jos, un individ care semneaza “Cineva” glasuieste: “Dacã ai avea creier ceva mai mult decât o maimutã, ai blama, în primul rând, batjocorirea Constitutiei de cei care acum, în pofida votului popular au furat puterea prin amenintãri si santaj” Un domn, foarte serios, care a primit probabil un transplant de creier de la CTP, se alatura protestului: “Iata cum gratie nevoii de scris a unor gazetari inca un mecanism democratic este luat in deridere. De ce? Ca sa o facem pe desteptii si sa ridiculizam pe cei care nu sunt la putere”
Mesaj care stirneste reactia de revolta a altuia: “Mah limbric paralitic, nu-ti place articolul? Nu e injurat Basescu in el?” Urmeaza replica data de alti sustinatori ai lui Basescu si incepe un sir de invective aruncate in toate directiile, unele atit de reusite incit nu le reproducem pentru a nu crea un complex colegului Ivanciuc.
In Evenimentul Zilei, la un articol despre imbecilitatea tatalui degenerat al Constitutiei, Iorgovan, un cititor gaseste de cuviinta sa scrie despre oribilul personaj: “Specialistul cunoaste mai bine scopurile urmarite de impostorii politici.De aceea se opune cu riscul de a fi exclus.Oricum un om de competenta lui isi gaseste bine locul intr-un partid mai serios.”
Practic, toate ziarele noastre publicate pe internet sint pline de comentarii aiuritoare si paruieli intre cititori. Veti spune, bine, si ce-I cu asta? Recunosc ca o combinatie letala intre aparenta trezire la realitate a ziaristilor nostri, lipsa mea de inspiratie si o vaga plictiseala de a scrie la nesfirsit despre aceleasi lucruri m-au condus la acest subiect. Putin conteaza. Finalmente, fara voia mea, am ajuns la un subiect care doare. Ne amagim de multi ani ca sintem un fel de victime ale coalitiei securisto-comuniste care a luat puterea in 89. Spunerea “Orice popor are conducatorii pe care si-I merita” a devenit pe parcursul anilor o forma de injuratura abstracta mai mult decit o realitate asumata. Ce e insa surprinzator cind citesti comentariile cititorilor pe internet e nivelul urias de frustrare, prostie, nesimtire si dorinta de a fi luat in seama cu orice pret care razbate din marea lor majoritate. In toate statisticile posibile cei care au acces la internet si il folosesc sint in majoritate oameni tineri, educati, cu ocupatii “intelectuale”. Un fel de elita, cei care vor deveni formatorii de opinie de miine. E prima oara cind putem privi in fata elita asta si, daca la aberatiile veninoase ale lui CTP sau la avortonii gramaticali ai lui Cristoiu putem ride, in cazul asta ne apuca groaza. Dincolo de faptul ca jumatate dintre ei sint agramati, vidul de idei si ratiune care se casca in mesajele lor te ingheata, pur si simplu. Ma duc sa ma incalzesc citind analizele lui Nastase din Jurnalul National, de el macar sint sigur ca nu reprezinta “Romania de miine”.
Mesaj care stirneste reactia de revolta a altuia: “Mah limbric paralitic, nu-ti place articolul? Nu e injurat Basescu in el?” Urmeaza replica data de alti sustinatori ai lui Basescu si incepe un sir de invective aruncate in toate directiile, unele atit de reusite incit nu le reproducem pentru a nu crea un complex colegului Ivanciuc.
In Evenimentul Zilei, la un articol despre imbecilitatea tatalui degenerat al Constitutiei, Iorgovan, un cititor gaseste de cuviinta sa scrie despre oribilul personaj: “Specialistul cunoaste mai bine scopurile urmarite de impostorii politici.De aceea se opune cu riscul de a fi exclus.Oricum un om de competenta lui isi gaseste bine locul intr-un partid mai serios.”
Practic, toate ziarele noastre publicate pe internet sint pline de comentarii aiuritoare si paruieli intre cititori. Veti spune, bine, si ce-I cu asta? Recunosc ca o combinatie letala intre aparenta trezire la realitate a ziaristilor nostri, lipsa mea de inspiratie si o vaga plictiseala de a scrie la nesfirsit despre aceleasi lucruri m-au condus la acest subiect. Putin conteaza. Finalmente, fara voia mea, am ajuns la un subiect care doare. Ne amagim de multi ani ca sintem un fel de victime ale coalitiei securisto-comuniste care a luat puterea in 89. Spunerea “Orice popor are conducatorii pe care si-I merita” a devenit pe parcursul anilor o forma de injuratura abstracta mai mult decit o realitate asumata. Ce e insa surprinzator cind citesti comentariile cititorilor pe internet e nivelul urias de frustrare, prostie, nesimtire si dorinta de a fi luat in seama cu orice pret care razbate din marea lor majoritate. In toate statisticile posibile cei care au acces la internet si il folosesc sint in majoritate oameni tineri, educati, cu ocupatii “intelectuale”. Un fel de elita, cei care vor deveni formatorii de opinie de miine. E prima oara cind putem privi in fata elita asta si, daca la aberatiile veninoase ale lui CTP sau la avortonii gramaticali ai lui Cristoiu putem ride, in cazul asta ne apuca groaza. Dincolo de faptul ca jumatate dintre ei sint agramati, vidul de idei si ratiune care se casca in mesajele lor te ingheata, pur si simplu. Ma duc sa ma incalzesc citind analizele lui Nastase din Jurnalul National, de el macar sint sigur ca nu reprezinta “Romania de miine”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)