luni, octombrie 31, 2005

Independenta si convingeri

In urma cu citiva ani, pe vremea telenovelei romantice in care Constantinescu juca rolul presedintelui, oameni pe care-I cunosc destul de bine, jurnalisti deveniti intre timp celebri, publicau in foile lor o serie de atacuri stupide la adresa celui numit cu afectiune “Tapul”. Stupide prin subiectele absolut derizorii si prin faptul ca jumatate din ele erau zvonuri neverificate.
Cunoscind-le convingerile anti-pedeseriste i-am intrebat ce le veni sa-si faca tinta piept numarul unu din Constantinescu, la numai citeva luni dupa euforia alegerilor din 96.
Raspunsul lor a fost naucitor: “Trebuie sa dam in toti ca sa nu zica lumea ca ne-am pierdut independenta”. Scrisul lor nu se subordona asadar propriilor convingeri ci propriului orgoliu: a pastra o imagine despre tine in ochii cititorilor e mai important decit ideile sau principiile pe care le sustii.

Un lucru asemanator se petrece si cu alti “ciini de paza” ai obiectivitatii, exemplul cel mai la indemina fiind Cristian Tudor Popescu. Mai mult, in cazul CTP mimarea impartialitatii e o forma de a masca o profunda dependenta de interesele unor personaje obscure. Marturisesc ca ma mira nu existenta acestui fel de jurnalism ci rolul de model unic pe care il joaca. La noi nu poti ajunge “popular” decit impartind scatoalce in stinga si in dreapta, uneori chiar impotriva convingerilor tale intime. Iar “popular” inseamna mai bine platit, audienta mai mare la televiziuni, inseamna in ultima instanta putere. (Brucan, Tuca, Cristoiu, CTP sint doar citiva dintr-o lista lunga a popularilor de profesie)

Pe linga orgoliu si mercantilism, infantilitatea democratiei romanesti joaca si ea un rol: E prea aproape vremea cind toate ziarele il laudau pe Ceausescu pentru ca oamenii sa nu fie suspiciosi fata de orice forma de jurnalism partinic. Asta pe de o parte. Pe de alta, partidele noastre nu au ideologii; e evident si pentru nea Ion, nu numai pentru Plesu, ca intr-un partid romanesc intri ca sa prinzi “ceva”. Rezultatul e ca a sustine un partid inseamna inevitabil a sustine un grup de interese anume si nici intr-un caz un ansamblu de idei si convingeri. Ce altceva poti sa crezi, cind la 15 ani dupa revolutie democratii devin din social-democrati popular-conservatori, umanistii (ce naiba o mai fi insemnind si asta) devin liberali, nationalistii din PRM se transforma in liderii Europei unite iar fostii comunisti din PSD, in frunte cu Bunicuta, devin mai capitalisti decit Berlusconi?

Pe scurt, in Romania lui 2005 risti sa te descalifici daca ai convingeri si ti le sustii. Adevaratul jurnalist popular trebuie sa fie critic cu oricine si cu orice pret, altfel risca sa-si piarda “valoarea de piata”. Presa a devenit un partid in sine, in competitie cu clasa politica. Asta ar fi poate exceptional daca nu s-ar ascunde aici doua adevaruri prea mult timp ocultate: In primul rind, jurnalisti si proprietari de trusturi de presa se servesc, la gramada, de mascarada independentei pentru teriene interese economice. In al doilea rind, obiectivitatea asta agresiva e de fapt goala pe dinauntru din moment ce, dincolo de critica, majoritatea cavalerilor dreptatii ce impung cu condeiul lor Puterea nu propun nici o alternativa. (cu exceptia demisiei imediate a celui criticat)

Probabil primul semn de sanatate a vietii politice romanesti va fi aparitia veritabilului jurnalism partinic, cel care apara ideologii si nu grupuri economice sau lideri de partid.

Niciun comentariu: