O noua scrisoare patriotica

Draga Zbu,

Cred ca deja te-am lamurit cum sta treaba cu oportunitatile de tot felul care in patria noastra binecuvintata tisnesc din monolitul partidelor precum izvoarele din munti si acum ar trebui sa ai o buna idee despre ce pierzi. Stiindu-te insa incapatinata si nu prea usor de convins si dorind aprig sa-ti demonstrez ca mai bine decit la noi nu e nicaieri in lume, astazi o sa-ti scriu despre modelul romanesc de justitie, unul dintre cele mai inovatoare de la Revolutia Franceza incoace. Vezi, la voi acolo aveti o multime de judecatori si procurori tineri carora le lipseste experienta vietii. De asta aveti probleme si eliberati criminalii inainte de termen, din greseala. Noi ii eliberam inainte sa-I arestam, asa ca posibilitatea erorii e exclusa. De asta ati ajuns sa bagati un fost ministru de externe in puscarie pentru un amarit de cadou. La noi, ca sa ajungi judecator, trebuie sa fi trecut mai intii prin toate mizeriile vietii. Zi si tu, cine poate aprecia mai bine dreptatea, un putzoi cu cas la gura ajuns in barou de pe bancile facultatii sau o batrina doamna care a fost informator la securitate? Evident ca batrina, ea a aflat deja ca adevarul nu e un concept abstract ci un instrument de catarat. Ea nu-si mai face iluzii, ca voi, si atunci nu are de ce sa fie deziluzionata. Ea e deja in nirvana iar de acolo de unde e imparte dreptatea fara remuscari. Ea a invatat ca Necuratul e un bun consultant de cariera si nu o ispita de care sa te feresti.

Apoi, mai aveti o problema cu aristocratia voastra anacronica pentru ca n-ati reusit sa le luati capul la toti asa cum au facut comunistii cu chiaburii nostri post-belici.
Cine intelege mai bine litera sfinta a Constitutiei, un aristocrat buimacit de stralucirea receptiilor din saloane sau un mos alunecos, uns cu toate alifiile care a ajuns in Curtea Constitutionala dupa ce a trait pe pielea lui experienta pupatului in cur a sefilor pe linie de partid citeva zeci de ani de zile? Evident ca mosul, el stie ca legea e facuta sa fie interpretata, nu respectata, asa cum vi se pare voua. Iar interpretarea e cea pe care vor s-o auda urechile celui care te-a pus acolo ca altfel te duci naibii si cinti prin metrou ca sa stringi bani sa-ti termini amarita de casa de vacanta cu trei etaje.
O astfel de experienta de viata asigura stabilitatea tarii, bezmeticii astia de la putere voiau sa schimbe presedintii camerelor, uitind traditia romaneasca potrivit careia odata cocotat nu te mai da nimeni jos, decit mort. Noroc ca la Curtea Constitutionala sint niste oameni chibzuiti care se gindesc la tara inainte sa se gindeasca la ei.

Nu in ultimul rind lucrurile sint putrede in Franta pentru ca justitiabilii vostri sint fara pata.
Cine poate judeca mai bine pe judecatori, un domn obosit de discursuri si rupt de realitatea dura a vietii, asa ca la voi, sau o tanti care a ajuns in Consiliul Superior al Magistraturii dupa ce a testat pe pielea ei ce inseamna sa obtii o casa mintind si incalcind legea, ca la noi? Desigur, tanti judecatoarea. Ea cunoaste slabiciunile sistemului si pe cele omenesti cu mult mai bine. Ea intelege ca nu e mare brinza daca incalci din cind in cind legea.

Zilele astea tara intreaga s-a cutremurat aflind de la Andreea Esca ca “la Paris se moare!”
Tinerii nostri ajung sa moara prin discotecile voastre pentru ca ani de zile ati practicat o justitie degenerata, rupta de adevarurile vietii. Nu are rost acum sa-mi spui ca cei care au tras erau albanezi si ca nu e tocmai sigur sa te duci prin discotecile din periferiile rau famate in plina noapte de revolte de strada. La noi tot sistemul judiciar a ajuns sa educe poporul incit atunci cind doua bande de tigani se incaiera cu topoare, pistoale si sabii, nu moare nimeni. Sigur, vedem la ProTv, la ora cinci, tot felul de grozavii, violuri si crime suprarealiste, insa vorba lui Iliescu, ca si in cazul marilor corupti, astea sint cazuri izolate, lipsite de importanta. In realitate sintem o tara sigura unde dreptatea e impartita de unul din cele mai avansate sisteme judiciare din lume.

E timpul sa o spunem raspicat: Nu noi trebuie sa ne integram in Europa ci e timpul ca Europa sa invete de la noi!

Te imbratisez integru.

Notre poule dans notre cour. O scrisoare patriotica si educativa.

Draga Zbu,

Mi-ai spus de multe ori ca in tara asta nu vrei sa te intorci, ca jegul pluteste in aer si minciuna germineaza in fiecare graunte de pamint. Ai spus cu jumatate de gura ca ti-e frica sa nu mori de la o raceala pentru ca un medic beat care s-a certat cu nevasta o sa decida sa-ti amputeze un picior in loc sa-ti dea o aspirina. Ca “tara tuturor posibilitatilor” e prea mult pentru tine, ca tu nu ne le vrei pe toate, iti ajung doar citeva cu conditia sa fii sigura pe ele. Si, la limita, nici nu te intereseaza posibilitatile, te-ai multumi cu realitatea in conditia in care ea ar fi previzibila.
Citesc de citeva luni presa si constat ca sint si lucruri pe care le pierzi. Uite, de pilda in tara asta e perfect explicabil ca un arhitect sa ajunga peste noapte unul din cei mai mari petrolisti si mai bogati oameni ai tarii. A strins omul din banii lui de meditatii citeva milioane de dolari si a devenit peste noapte patronul unei mari companii petroliere. A ajuns atit de important incit conduce, din umbra, guvernul. In tara asta e posibil ca un lider de sindicat sa controleze jumatate de presa si sa fie si mare petrolist. Imagineaza-ti tu in Franta ca, peste noapte, seful de sindicat de la SNCF ajunge proprietarul lui Le Figaro si al lui France 2. Iar in plus are si majoritatea actiunilor Total. Se poate?
In tara noastra nimic nu e mai natural ca un oier sa devina sef de partid, mare proprietar de club de fotbal si unul dintre cei mai bogati oameni din tara. Nimic mai natural ca fiscul sa-I puna sechestru pe avere pentru ca nu si-a platit ani de zile darile la stat iar justitia sa ridice sechestrul pentru niste motive obscure. Bietul Bernard Tapi, la ce-I foloseste ca nu e agramat si traieste in Franta? A facut el puscarie pentru o inginerie mult mai marunta desi era parlamentar si propritar de mare club? Ce fraier! Imagineaza-ti un crescator de giste din Toulouse ca ajunge in citiva ani proprietarul lui Olypique Marseille si ca il vezi in fiecare zi de citeva ori pe toate posturile de televiziune cerind destituirea sefului fiscului pentru ca acesta a indraznit sa-i ceara sa-si plateasca impozitele!.

E firesc ca noi, romanii, sa dispretuim Franta. Un popor plin de aere, care maninca brinza imputita si a ajuns atit de degenerat incit respecta legea. Mai nou citesc in presa noastra rinduri profunde, scrise de analisti cumplit de inteligenti, in care cainam Franta- in timp ce ne ridem in barba ca asa le trebuie- pe motiv de razmerite populare. Am ajuns brusc mai civilizati decit toata Europa si e cazul sa dam niste lectii. Arogantei lui Chiraq I se opune modelul profunzimii si moralitatii lui Tariceanu. Derapajelor lui Sarkozi – fraza cumpatata a lui Vadim. Vandalismelor din periferiile Parisului – jegul plin de neoane si calmul ciinilor vagabonzi din centrul Bucurestiului. La televizor aflam ca Franta e o tara preada haosului iar tonul pe care ni se vorbeste despre asta e atit de infricosator incit realizam ca loc mai bun in care sa traim fericiti decit Romania nu se afla sub soare. Ce conteaza ca dupa inundatii jumatate din podurile din tara s-au scurs in Marea Neagra? Ce conteaza ca singura autostrada pe care o avem a ajuns la un an de zile dupa reparatia capitala buna de poligon de testat tancuri? Ce tot ne bateti la cap cu povestea asta cu primul ministru care n-are cuvint si da telefon la Procurorul General ca la bunica acasa ca sa-I puna o pila arhitectului petrolist? Si de ce sa ne tot impiedicam atita in amanunte cum sint miliardele de dolari furate din buget in ultimii ani? Ai vazut ce grozavie e in Franta? Vai de mama lor!

Eu am sa ma intorc acolo pentru ca te iubesc. Dar sa stii ca am invatat din presa noastra ca tot in Romania e mai bine! Acum, ca a trecut si gripa aviara, putem sa ne pastem puii nostri naturali prin curtile noastre ecologice si sa ne bucuram ca nu mincam chimicale, asa ca voi. Nimic mai grozav decit sa-ti tii propriul pui in propria curte!

Brunetii grizonati si strategiile lor blonde

Una din surprizele minore cauzate de Basescu dupa preluarea jiltului Bunicutei a fost creeata de proportia de consilieri apartinind sexului “slab”. Romanul nostru, obisnuit cu echivalenta intre autoritate si securistii sau secretarii de partid recuperati de Iliescu dupa 89, a facut ochii mari iar presa s-a mirat in surdina. Devenita intre timp europeana, presa noastra draga si-a tinut comentariile in camerele redactiilor, de frica sa nu tipe concurenta ca in nu stiu ce redactie e o adunatura necivilizata de misogini. Insa toti s-au aplecat constincios asupra oricarui cuvint sursurat de “femeile presedintelui”, au studiat medical fiecare decolteu si felul in care piciorul intra in pantof, au rasfoit enciclopedii in cautarea erorilor cele mai nevinovate. Majoritatea au sfirsit prin a ramine lipiti de imaginea Elenei Udrea, ca niste muste lipite pe hirtie. O problema de neinteles a bintuit luni de zile mintile brunete ale analistilor nostri: Cum poate fi omul de baza al presedintelui o blonda care arata bine? Pentru multi situatia a devenit un fel de insulta la adresa natiunii, ca si cum fiecare s-ar fi gindit ca oricine poate face fata situatiei mai bine decit o femeie aratoasa.
Asa se face ca primul interviu al Elenei in care acesteia i-a scapat o prostie s-a transformat in criza nationala: “ Elena Udrea a bagat Norvegia in UE”. Daca e sa contabilizam idioteniile mult mai mari spuse de oamenii Bunicutei de-a lungul anilor, chestiunea apartenentei Norvegiei e cu totul minora; Numai ca in gura unui fost activist, gras ca o bute, brunet incaruntit in slujba “idealurilor” si care se exprima folosind colaje din cuvintarile de la congresul al noualea al PCR, orice prostie risca sa devina adevar profund.
Dupa citeva luni de ironii si bancuri cu blonde, cam pe vremea cind Basescu s-a decis sa nu tolereze adunatura de barosani petrolisti care incepusera sa manevreze dibaci manechinul Tariceanu, cind Sorin Rosca Stanescu si-a aratat dintii la Basescu iar acesta i-a tras un sut fara sa stea prea mult pe ginduri - cam pe atunci cind a inceput razboiul, cu alte cuvinte – strategii din spatele primului ministru au inceput sa gindeasca la un contra-atac nimicitor: Discreditarea oamenilor Marinarului. Din acel moment soarta Elenei Udrea a parut pecetluita. Povestea o stiti: Cocos, Golden Blitz, interviu, afaceri dubioase. Ca prin farmec o parte a presei a facut din subiectul Udrea unul mai important decit integrarea in UE, degringolada PSD-ului, gripa aviara si consecintele inundatiilor la un loc.
Nu stiu cit de blond e sotul doamnei Udrea incit sa-I treaca prin cap sa mituiasca un ziarist cu o sticla de bautura. Stiu insa ca daca fac o lista cu cei dovediti ca au furat in cirdasie cu oamenii politici din PSD sau cu securistii din PNL, familia Udrea ar putea figura (daca ceva e dovedit!) pe ultima pagina a unui teanc substantial de foi scrise marunt cu zeci si zeci de nume. De ce e Evenimentul Zilei cel care stirneste scandalul ramine un mister.
E evident insa ca scandalul e fabricat in intregime si e opera unui grup care urmareste sa-l slabeasca pe Basescu. Iar acest grup poate fi numai unul.
Din perspectiva asta, bruneta din mine a citit cu atentiei interviul doamnei Udrea din Jurnalul National si a ramas pe deplin convinsa ca blonda de la Cotroceni nu e o coafeza parasutata in politica de gusturile Marinarului cel Urit, asa cum vor sa ne faca sa credem strategii lui Tariceanu. Iar fraierii in toata povestea asta au fost cei care i-au vrut capul si asta pentru un motiv simplu: Odata plecata din biroul lui Basescu nimic nu o mai constringe sa spuna tot ce stie ci, vorba lui Vacaroiu, din contra.

Ion Iliescu

Nu cred sa fie forma mai dizgratioasa de a imbatri decit cea in care nu esti in stare sa te dai deoparte in fata celor tineri, sa-ti inchipui ca nimeni si nimic nu are egal cu experienta si puterea ta de judecata. Nu e lucru mai sinistru decit un batrinel bolnav de putere. Si nimic mai trist decit un mos care joaca comedia tineretii.
Zilele trecute ne-am fi putut spune ca un moment neasteptat de intelepciune a intrerupt agitatia de tinar activist si pasul adolestencin si nechibzuit cu care Ion Iliescu incearca inca sa ne convinga de vreun an de zile ca e singurul lider valabil al stingii romanesti. Pentru citeva clipe am fi putut spera ca zimbetul de cinema - ramas sinonim cu smecheria propagandistului de meserie si imprimat in mintea noastra ca o marca a barbarismului post-revolutionar - se va retrage de pe ecrane pentru a se odihni in cartile de istorie.
Aiurea! Dupa cum indignat s-a exprimat Bunicuta miercuri “nici prin gind nu-I trece sa demisioneze din PSD”. Ne intrebam pentru o clipa prin ce altceva sa-I fi trecut decit prin gind, prin prostata? Naivi, asta sintem. Un batrin care are in loc de singe cuvintele lui Trotki si-al lui Marx, in loc de inima un bust al lui Stalin si in loc de cap o biblioteca plina cu volume despre binefacerile colectivizarii, trebuie sa aiba o fiziologie diferita de a noastra, a muritorilor de rind. Asa incit prin capul lui nu trec ginduri si nu se interescteaza dubii; acolo e locul deciziilor de nezdruncinat si al convingerilor bazaltice. Intr-un asemenea cap nimic nu contempla ideea retragerii ci totul secreta, asemena unei igrasii de nevindecat, ranchiuni cumplite. Tot acolo se nasc, asemena unor mutanti, viclenii de budoar de Comitet Central, de felul povestii cu demisia, al carei singur rol pare sa fi fost testarea aliatilor si pastrarea Bunicutei in centrul atentiei. Asta era luni.
Marti aflam cam din toata presa ca Iliescu lucreaza la o scrisoare. Nu una de demisie ci una care incepe cu “Draga Prostanacule,”. Dupa cum ne dezvaluie Evenimentul “sursele citate ne-au spus ca scrisoarea, pe care Iliescu nu a definitivat-o inca, este de „o duritate fara precedent” la adresa lui Geoana, Rus si alti lideri ai PSD, despre care senatorul pesedist crede ca l-au tradat la Congresul din aprilie, iar acum duc partidul in jos.”
Dupa care miercuri Bunicuta in persoana declara ca nu lucreaza la nici o scrisoare. “Informatiile privind o posibila demisie din PSD sunt, de fapt, simple fabulatii menite sa creeze stiri si sa tulbure linistea publica"
Mai probabil e ca Iliescu a trecut la planul B din moment ce nimeni n-a basculat de partea lui iar plutonul de contrarevolutionari e compus doar din sergentul Iorgovan si gornistul Stanoiu.
Nu mi-e drag Geoana, a carui educatie de fiu de securist cu grade respira in fiecare gest gomos si se furiseaza in fiecare fraza pustiita de inteles dar latrata ferm ca pe vremea cind puteai sa spui orice imbecilitate cu conditia sa o spui ca un utecist dirz si neinfricat. E de prisos sa spun ca nu-mi place Adrian Nastase ale carui aere de intelectual prefabricat sint din ce in ce mai des tradate de iesire de toapa de mahala. Insa Ion Iliescu cred ca depaseste orice limita a bunului simt prin incrincenarea insuportabila cu care se agata de putere. Copii care in 1990 invatau sa scrie - pe vremea cind Iliescu asmutea minerii pe noi - au ajuns astazi tineri absolventi. Au supravietuit unui deceniu jumatate oligarhiei de jumulitori de partid si urmeaza ani buni de uragane, epidemii, islamism si modializare. Ar avea macar dreptul la acest minim confort: Macar copii lor sa nu-l mai vada pe activistul Iliescu rastindu-se proletar la oricine vrea sa fie mai sef decit el.
Intre timp scrisoarea a fost publicata . Si atita am vorbit despre ea de parca ar fi manifestul fondator al unei ideologii nemaiauzite. Cind, in realitate, nu e decit manevra unui batrin activist al carui singur scop e de a ramine pe veci in centrul atentiei.

Nicolae Vacaroiu

Parlamentul nostru, inainte de a fi curat, ar trebui sa inceapa prin a fi decent. Toata harmalaia asta despre coruptie, unde hotii striga cel mai tare “prindeti hotul”, a facut un popor intreg sa treaca cu vederea atit biografiile sinistre ale unor parlamentari cit si felul in care acestea si-au pus iremediabil asupra structurii lor mentale. Daca veti spune ca felul lemnos si agramat de exprimare al alesilor nostri nu e ce ne doare cel mai tare va voi raspunde ca va inselati. Ne doare cumplit. Cum v-ati asteptat ca o adunatura de oameni care nu e capabila sa lege doua cuvinte in mod coerent sa fie in stare sa redacteze legi aplicabile? Cum v-ati asteptat ca un om din al carui discurs de cinci minute nu intelege nimeni nimic, sa sustina de la tribuna un amendament care sa reprezinte interesele celor ce l-au ales? Cind multi dintre parlamentarii nostri vorbesc mai stilcit si mai incoerent decit un tractorist cu patru clase mort de beat ar trebui sa avem in primul rind dubii ca legile pe care le voteaza au vreun sens, asta inainte de a incepe cea mai mica discutie despre moralitate.

Sa incepem prin a servi un distilat de Nicolae Vacaroiu, al doilea om din stat, parerea mea.
Nea Nicu intra in 1969 ca economist stagiar in Comitetul de Stat al Planificarii. 20 de ani urca treapta cu treapta esaloanele acestui templu al economiei comuniste, pentru ca 1989 sa-l prinda ditamai directorul unei directii de sinteza in CSP. De la 26 de ani pina la 46 de ani, anii de formare intelectuala, nea Nicu n-a facut decit un singur lucru: sa planifice ce produceam si consumam noi. CSP-ul asta era instrumentul ultim de control al economiei Romaniei socialiste. Prin el a aplicat Ceausescu politica lui dementa de industrializare, prin el s-a trimis mincarea la export si tot el raporta performante ametitoare in timp ce prin Alimentari se mai gaseau doar tacimuri de pui iar noi, ca sa prindem un pachet cu unt, stateam de la miezul noptii la coada. Nu Securitatea a adus foamea si frigul ci CSP-ul lui Vacaroiu.
Datorita exceptionalelor performante in 20 de ani de munca nea Nicu e promovat din 90 pina in 92 prin tot felul de functii importante in Ministerul Economiei si Finantelor. Iar din 92 se trezeste – vorba vine – prim ministru al Romaniei. Restul istoriei e cunoscut, nea Nicu e in acest moment al doilea om in stat, presedintele Senatului. Despre misterele Bancii Religiilor si ale FNI vom afla, poate, dupa ce nu va mai fi. Pina atunci citeva mostre din gindirea acestui mare om de stat:
Nicu Vizionarul: (noembrie 2003) “Traian Basescu a fost si va ramane doar un marinar", iar "PD-ul e o barca pe o baltoaca"”
Nicu Lucidul: (februarie 1999) “potrivit unor date certe pe care la detin, dezastrul economic inregistrat de tara noastra dupa 1996 se datoreaza unor jocuri mondiale de interese care au ca victima sigura Romania, cu complicitatea tacita a coalitiei de guvernamant" (o analiza ulterioara a unor profesori de economie americani a scos la iveala ca raportarile de crestere economica intre 94-96 erau masluite pentru ca se producea inutil pe stoc, ca pe vremea gloriosului CSP)
Nicu Lingvistul (ianuarie 2004): “Dupa parerea mea, are o audienta foarte mare emisiunile astea la adresa Guvernului.”
Nicu Strategul: (27 martie 2004) “Problema care se pune e ca gruparea lui Comanescu e mai mare decât a lui Mitaru si daca cream acuma, indiferent ce am pune acolo, decât sa mergem cu un baiat tânar, eventual, sa gasim o formula din asta si sa relansam, alta formula nu ai acuma înainte de alegeri si începe lupta între ei si pierdem chiar tot.”
Nu ar ajunge citeva ziare pentru o lista de citate relevante pentru felul de gindire al lui Nicolae Vacaroiu care conduce, inca, Senatul Romaniei, alternind glume nesarate cu povete incoerente, transformind legile intr-o uriasa supa de potroace pentru ipotetica trezire la realitate a domniei sale. Pare’ea lui!

Independenta si convingeri

In urma cu citiva ani, pe vremea telenovelei romantice in care Constantinescu juca rolul presedintelui, oameni pe care-I cunosc destul de bine, jurnalisti deveniti intre timp celebri, publicau in foile lor o serie de atacuri stupide la adresa celui numit cu afectiune “Tapul”. Stupide prin subiectele absolut derizorii si prin faptul ca jumatate din ele erau zvonuri neverificate.
Cunoscind-le convingerile anti-pedeseriste i-am intrebat ce le veni sa-si faca tinta piept numarul unu din Constantinescu, la numai citeva luni dupa euforia alegerilor din 96.
Raspunsul lor a fost naucitor: “Trebuie sa dam in toti ca sa nu zica lumea ca ne-am pierdut independenta”. Scrisul lor nu se subordona asadar propriilor convingeri ci propriului orgoliu: a pastra o imagine despre tine in ochii cititorilor e mai important decit ideile sau principiile pe care le sustii.

Un lucru asemanator se petrece si cu alti “ciini de paza” ai obiectivitatii, exemplul cel mai la indemina fiind Cristian Tudor Popescu. Mai mult, in cazul CTP mimarea impartialitatii e o forma de a masca o profunda dependenta de interesele unor personaje obscure. Marturisesc ca ma mira nu existenta acestui fel de jurnalism ci rolul de model unic pe care il joaca. La noi nu poti ajunge “popular” decit impartind scatoalce in stinga si in dreapta, uneori chiar impotriva convingerilor tale intime. Iar “popular” inseamna mai bine platit, audienta mai mare la televiziuni, inseamna in ultima instanta putere. (Brucan, Tuca, Cristoiu, CTP sint doar citiva dintr-o lista lunga a popularilor de profesie)

Pe linga orgoliu si mercantilism, infantilitatea democratiei romanesti joaca si ea un rol: E prea aproape vremea cind toate ziarele il laudau pe Ceausescu pentru ca oamenii sa nu fie suspiciosi fata de orice forma de jurnalism partinic. Asta pe de o parte. Pe de alta, partidele noastre nu au ideologii; e evident si pentru nea Ion, nu numai pentru Plesu, ca intr-un partid romanesc intri ca sa prinzi “ceva”. Rezultatul e ca a sustine un partid inseamna inevitabil a sustine un grup de interese anume si nici intr-un caz un ansamblu de idei si convingeri. Ce altceva poti sa crezi, cind la 15 ani dupa revolutie democratii devin din social-democrati popular-conservatori, umanistii (ce naiba o mai fi insemnind si asta) devin liberali, nationalistii din PRM se transforma in liderii Europei unite iar fostii comunisti din PSD, in frunte cu Bunicuta, devin mai capitalisti decit Berlusconi?

Pe scurt, in Romania lui 2005 risti sa te descalifici daca ai convingeri si ti le sustii. Adevaratul jurnalist popular trebuie sa fie critic cu oricine si cu orice pret, altfel risca sa-si piarda “valoarea de piata”. Presa a devenit un partid in sine, in competitie cu clasa politica. Asta ar fi poate exceptional daca nu s-ar ascunde aici doua adevaruri prea mult timp ocultate: In primul rind, jurnalisti si proprietari de trusturi de presa se servesc, la gramada, de mascarada independentei pentru teriene interese economice. In al doilea rind, obiectivitatea asta agresiva e de fapt goala pe dinauntru din moment ce, dincolo de critica, majoritatea cavalerilor dreptatii ce impung cu condeiul lor Puterea nu propun nici o alternativa. (cu exceptia demisiei imediate a celui criticat)

Probabil primul semn de sanatate a vietii politice romanesti va fi aparitia veritabilului jurnalism partinic, cel care apara ideologii si nu grupuri economice sau lideri de partid.

Reforma PSD

In primul rind simt nevoie sa justific un asemenea titlu auster si stupid: Cu PSD nu-I de glumit. Subiectul e de asemenea importanta incit orice ironie sau alaturare interpretabila de cuvinte ar deveni automat o crima.

Din 89 incoace istoria noastra a devenit o aglomerare mincinoasa de “re”-uri. Am inceput cu o re-volutie in care singurii care s-au trezit evouluati au fost securistii si profitorii din spatele Bunicutei, am continuat cu re-structurarea, fel academic de-a numi devalizarea intreprinderilor de stat si, de ani buni, ne re-formam cu asemenea eficienta incit in anul 2005 personaje din anturajul lui Ceausescu sint ditamai senatori, deputati si magistrati desavirsiti.

In 2005 re-cevaurile au ajuns si la PSD, dind dureri de cap unui Geoana care – daca e sa ne luam dupa afirmatiile propriilor colegi – nu prea ar avea ce sa-l doara. In curind o sa aniversam anul de cind PSD remaiaza la ciorapul rupt in care membrii lui de vaza si-au pitit averile nejustificabile. Cu rezultate jalnice.

Mai nou strategia s-a re-rorientat: Cum se pare ca Monicai si Marinarului le-a reusit pina la urma curatarea parchetului iar CSM-ul nu se mai poate ascunde dupa deget, vajnicii pesedisti se dau victime politice.

L-am vazut pe TVR1 pe fostul ministrul Dancu indignindu-se zgomotos din cauza de Marinar care murdareste reputatia PSD. Ca asa jignire nu s-a mai pomenit in istorie: un presedinte sa acuze PSD ca lupta impotriva aderarii din 2007. Dancu, si toti cei de fata au uitat insa sa explice ceva: Pentru a-si pastra fotoliile, Nastase si Vacaroiu au mers pina la a se plinge socialistilor europeni ca in Romania e pericol de dictatura si ca schimbarea lor ar fi o tragedie ireversibila. Iar socialistii in cauza s-au repezit sa dea declaratii publice in care se aratau ingrijorati nevoie mare de excesele lui Basescu. Dancu nu numai ca nu avea dreptate, era de-a dreptul respingator in amestecul de inundatii, popor asuprit, partid jignit si pesedisti eroici cu care arunca in stinga si-n dreapta. Mai ales in dreapta. Era de-a dreptul ridicol incercind sa ne explice ca daca intram in Europa e din cauza PSD.

Intre timp in Cotidianul iese la suprafata povestea reciclarii la batrinete a Rodicai Stanoiu, care ministru fiind s-a facut magistrat desi nu era. Pentru niste zeci de milioane in plus la pensie. In Romania libera de ieri admiram o lista de pesedei cercetati la PNA, iar glumitele lui Nastase pe la diverse televiziuni sint din ce in ce mai stupide de cind e clar ca e in capul listei.
Sub inteleapta conducere a lui Vacaroiu, Senatul isi propune un buget astronomic pentru dotari de lux, la numai o saptamina dupa ce pesedeii din subordine au adus sinistrati fictivi in sedinta parlamentului pentru o partida de revolta populara.

In haosul asta jalnic in care Geoana prezideaza gomos o adunare de felul “scapa cine poate” aproape ca nu mai observam umorul bizar al situatiei: Principalul reformator al PSD e Basescu. In fond ce ar putea Geoana sa-si doreasca mai mult decit un Nastase cu o condamnare, scos din circuit definitiv? Ce algocalmin i-ar fi mai de folos decit un Iliescu slabit de duhoarea degajata de dezgroparea averilor celor din jurul lui? Ce vis erotic mai voluptos ar putea avea senzualul Alin Teodorescu dupa cosmarurile zilnice pe care le are de un an incoace pe motiv ca a intrat in PSD in cel mai prost moment cu putinta?

Maidanezii

Mi-as fi dorit sa ma priveasca de pe ecran un presedinte frumos, al carui zimbet fin si privire profunda sa ma farmece. Mi-as fi dorit un presedinte educat in universitatile europei si cizelat in saloanele diplomatice. As fi fost fericit sa avem un presedinte care sa exercite autoritatea cu discretie. Nu in ultimul rind, tinjesc dupa un sef de stat al carui ris sa nu-mi mai dea fiori.
Nu fac parte dintre cei care cred ca Marinarul e cel mai stralucit lider politic pe care l-ar merita Romania. Faptul ca arata si se imbraca ca un instalator venit sa-mi desfunde chiuveta ma stinjeneste; Ratoielile lui fruste pe teme de politica internationala ma irita. Felul in care isi impune deciziile in propriul partid ma jeneaza. Iar hahaielile lui, uneori complet inoportune, ma enerveaza de-a dreptul. Cred insa ca e cel mai bun dintre liderii posibili in momentul de fata si ma risc chiar sa spun ca e o mina pe care Providenta ne-o intinde. Daca lasam aparentele deoparte si sintem cinstiti, macar cu noi insine, vom recunoaste ca daca ceva s-a schimbat si se schimba in tara asta e doar pentru ca a vrut-o Basescu. Si nu cred ca e vorba de putin, doar memoria noastra e scurta si asteptarile nerealiste: Avem un ministru al justitiei care vine din societatea civila si a reusit sa bage spaima in dinozaurii comunisti care au infestat ministerul. Procurorii se schimba si in locul lor vin oameni tineri. Datoriile la buget se incaseaza draconic, cum e firesc. La TVR – apropos, de citeva saptamini postul national face o concurenta teribila butaforiei stupide de pe ProTV si Antena 1 – avem un director tinar si apolitic. Din ministerul de interne au zburat zeci de generali dubiosi. Si lista poate continua pe multe rinduri. Schimbarea a inceput si vor mai trece ani pina o vom simti in fiecare colt de tara. Insa pentru ceva mai mult de 6 luni nu e putin deloc.

De aceea felul in care e criticat Basescu ma umple de lehamite.
Exista in clasa politica si mai ales in presa romaneasca un grup important de destepti cu “simt critic” care de citeva luni de zile incearca sa transforme defectele Marinarului in catastrofe care ne vor duce la pieire. Purtatorul de stindard e CTP care a reluat turul televiziunilor tocind intelectualist si ironic precum o halba cu otet orice face si spune presedintele. Aceasta haita - turbata de orgoliul personal - latra zgomotos si musca mina care I se intinde. Degeaba a incercat Marinarul sa-l ia in seama pe uriasul presedinte al Clubului Roman de Presa, rezultatul nu a fost decit un nou puseu de nebunie. Mai nou si-au facut din Tariceanu – un politician ajuns masura ridicolului exact prin “calitatile” pe care nu le are Basescu – un fel de “victima a rautatii prezidentiale”, care trebuie salvata cu orice pret de la anihilarea politica. Intre aceiasi oameni subtiri care-si dau viata pentru tara de zece ori pe minut si de sapte ori in fiecare propozitie, miriie fin pudelul alb si obez numit Bombonel, o javra tantosa pe nume Vadim si un pechinez plin de maniere dar calcat in picioare de toti care raspunde la numele de Geoana.

Asa se face ca de citeva zile in Parlament se desfasoara un circ inimaginabil. Cu o tara sub ape si o barja plina de legi care trebuie votate urgent, parlamentarii nostri discuta motiuni cu titluri de nuvele de Urmuz si aduc de prin tara oameni sarmani cu autobuzele sa asiste la propriile lor crize de dementa. Si uitam prea repede ca Marinarul a vrut anticipate inca din aprilie tocmai pentru a evita un astfel de blocaj. Uitam prea repede cit de feroce a atacat subiectul, luni de zile, CTP-ul, sustinind ca anticipatele ar fi un atac mortal la democratie. Uitam surprinzator de repede baletul ridicol al demisiilor lui Tariceanu care ne-a adus in cele din urma intr-un impas parlamentar desavirsit care risca sa puna in pericol si integrarea si inceputul de reforma.

Basescu e urit, neinstruit, vorbeste din topor si are apucaturi dictatoriale. Insa l-as alege de inca o mie de ori daca e sa ma uit la maidanezii cu pretentii care raspindesc turbarea in Romania; la discursurile lor populiste sub care nu ghicesc decit orgoliu si frica de a-si pierde banii si influenta; sau la glumele lor stupide si zimbetele lor tembele, menite sa treaca drept ironie fina. Iar inainte de-al alege din nou de o mie de ori as chema, de fiecare data, hingherii.

Ultimul Ministru

Eu nu inteleg ce fel de om de afaceri a fost Tariceanu pina sa fi ajuns printr-o conjunctura in locul de unde acum nu mai vrea sa plece cu nici un chip. Daca si-ar fi condus afacerile cu acelasi pragmatism cu care conduce guvernul si PNL-ul, ar fi fost cel mult mindrul proprietar al unei tarabe in piata, nicidecum un om cu o avere de citeva milioane de euro.
Nu inteleg ce fel de prim ministru se poate razgindi de trei ori intr-o saptamina in privinta demisiei sale, de fiecare data foarte categoric. Intr-o tara normala un astfel de om ar fi ajuns etalonul dispretului.

Nu pricep ce fel de politician poate fi cel care invoca fraze biblice in conferinta de presa in care se razgindeste pentru ultima oara pe motiv ca tara e la ananghie si are nevoie de el, pentru ca apoi, timp de doua luni, sa se agite mediatic si inutil prin curtile unor tarani, ca o gaina fara cap, in timp ce ultimul loc neinundat in tara asta pare sa fi ramas doar Ceahlaul iar dezastrul e in mod evident cu mult mai mare decit atunci cind ne cerea Tariceanu sa ridicam piatra si sa lovim. Un om cu frica lui Dumnezeu s-ar fi ferit de asemenea trufie.

Nu inteleg ce fel de mototol e asta, cu care joaca Bombonel si unchesu Vacaroiu alba neagra in parlament de am ajuns de risul curcilor.
Nu-mi dau seama cit de prost trebuie sa fie un om incit sa ajunga sa lupte impotriva singurului sau aliat, si, mai mult, sa-si faca din asta telul unic in viata.

Am sperat ca toate aceste nelamuriri sa-mi fie limpezite de domnul Tariceanu in interviul lui maraton de pe TVR1. In loc de asta am ascultat halucinat tonul iritat si continutul vid al replicilor unui om pentru care singurul rost in viata pare sa fi ramas sa demonstreze ca el si nu Basescu e cel mai tare din parcare. Un individ de o mediocritate sinistra si un orgoliu care risca ne ucida pe toti.

Un singur lucru inteleg: Ca inafara de vanitate, nimic nu e prim, nici in functia si nici in viata domnului Tariceanu. Ultimul Ministru, cel mai nociv dintre toti, ar fi trebuit sa-I fie numele.

Un popor de ziaristi

Raspindacii PSD, de cind li s-au taiat microfoanele si spatiul de ziar, s-au refugiat tristi pe internet. Sau cel putin asta credeam pina astazi. Majoritatea publicatiilor care apar si in format electronic permit cititorilor sa scrie comentarii care apar, de regula imediat, undeva sub articolul in cauza. Cum - dintr-un motiv care cel mai probabil tine si de exploziile solare si de maciucile impartite de Basescu prin capurile pesediste din presa - de o vreme ziaristii nostri au inceput sa scrie relativ coerent si ca atare, cel mai des, total neinteresant, m-am apucat sa citesc ce scriu cititorii. Ei bine, e un delir absolut. In Gandul, de pilda, e un articol in numarul de joi in care autoarea argumenteaza, nu fara inteligenta si ironie, de ce trebuie schimbati Nastase si Vacaroiu. Mai jos, un individ care semneaza “Cineva” glasuieste: “Dacã ai avea creier ceva mai mult decât o maimutã, ai blama, în primul rând, batjocorirea Constitutiei de cei care acum, în pofida votului popular au furat puterea prin amenintãri si santaj” Un domn, foarte serios, care a primit probabil un transplant de creier de la CTP, se alatura protestului: “Iata cum gratie nevoii de scris a unor gazetari inca un mecanism democratic este luat in deridere. De ce? Ca sa o facem pe desteptii si sa ridiculizam pe cei care nu sunt la putere”
Mesaj care stirneste reactia de revolta a altuia: “Mah limbric paralitic, nu-ti place articolul? 
Nu e injurat Basescu in el?” Urmeaza replica data de alti sustinatori ai lui Basescu si incepe un sir de invective aruncate in toate directiile, unele atit de reusite incit nu le reproducem pentru a nu crea un complex colegului Ivanciuc.

In Evenimentul Zilei, la un articol despre imbecilitatea tatalui degenerat al Constitutiei, Iorgovan, un cititor gaseste de cuviinta sa scrie despre oribilul personaj: “Specialistul cunoaste mai bine scopurile urmarite de impostorii politici.De aceea se opune cu riscul de a fi exclus.Oricum un om de competenta lui isi gaseste bine locul intr-un partid mai serios.”

Practic, toate ziarele noastre publicate pe internet sint pline de comentarii aiuritoare si paruieli intre cititori. Veti spune, bine, si ce-I cu asta? Recunosc ca o combinatie letala intre aparenta trezire la realitate a ziaristilor nostri, lipsa mea de inspiratie si o vaga plictiseala de a scrie la nesfirsit despre aceleasi lucruri m-au condus la acest subiect. Putin conteaza. Finalmente, fara voia mea, am ajuns la un subiect care doare. Ne amagim de multi ani ca sintem un fel de victime ale coalitiei securisto-comuniste care a luat puterea in 89. Spunerea “Orice popor are conducatorii pe care si-I merita” a devenit pe parcursul anilor o forma de injuratura abstracta mai mult decit o realitate asumata. Ce e insa surprinzator cind citesti comentariile cititorilor pe internet e nivelul urias de frustrare, prostie, nesimtire si dorinta de a fi luat in seama cu orice pret care razbate din marea lor majoritate. In toate statisticile posibile cei care au acces la internet si il folosesc sint in majoritate oameni tineri, educati, cu ocupatii “intelectuale”. Un fel de elita, cei care vor deveni formatorii de opinie de miine. E prima oara cind putem privi in fata elita asta si, daca la aberatiile veninoase ale lui CTP sau la avortonii gramaticali ai lui Cristoiu putem ride, in cazul asta ne apuca groaza. Dincolo de faptul ca jumatate dintre ei sint agramati, vidul de idei si ratiune care se casca in mesajele lor te ingheata, pur si simplu. Ma duc sa ma incalzesc citind analizele lui Nastase din Jurnalul National, de el macar sint sigur ca nu reprezinta “Romania de miine”.

Greutatea pirtzului de castor

Cit cintareste un pirt de castor? Stiti? Dar ce i-a spus Gutza de la formatia Iubireailucrurmare gutzei lui cind a luat-o de nevasta? Iata tot atitea cunostiinte vitale pentru lobotomizatii care scriu scenariul concursurilor TV din dupa-amiezele plictisite ale gospodinelor ascunse in fiecare roman. Femeia simpla din mine - mai e si una rafinata dar ea nu scrie la ziar – a urmarit hipnotizata zilele astea citeva concursuri din cele care ne fac viata frumoasa dupa stirile cu spintecati, spinzurati si violatori de la ora cinci.
Atit de fascinant e cretinismul intrebarilor incit n-am mai apucat sa ma dezlipesc de ecran sa notez ce aiureli intreba moderatorul cu un aer savant spre excitarea totala a unor adolescenti cu virsta mintala tinzind spre perioada gingurerilii in fata suzetei.
Imi amintesc doar una care m-a extaziat de-a dreptul: daca ciobanul din Miorita a chemat in ajutor jandarmii cind s-a simtit amenintat. Nu, raspunde ezitant, dupa citeva clipe de gindire, o blonda care demonstrase inainte ca stie cind s-a impacat Monica Anghel cu nu stiu ce celebritate obscura dupa ce se certasera cu doar doua zile inainte de emisiune. Concentrarea ce se citea pe fata concurentei te-ar fi facut sa crezi ca a intrebat-o cineva daca e adevarat sau nu ca radical din 2,564,812 e 1601,5.
Dupa ce unul din candidati reuseste sa-si umileasca competitia si sa cistige prin cunostintele-I vaste premiul cel mare, vin stirile. Ocazie cu care tanti Esca, profesoara Stie Tot, se oripileaza de forma in fata raspunsurilor abracadabrantesti ale ultimilor candidati la o diploma de bacalaureat. Uitind ca atita vreme cit esti emblema unei televiziuni pentru care pastrarea audientei e un scop ce depaseste orice criteriu de bun simt, ai fara indoiala o parte din vina la intretinerea starii de incultura cronica ce ameninta sa transforme Romania de miine intr-o tara de primitivi.
Dupa asta, tot la stiri, vedem tot felul de guvernanti blonzi la cap care-si dau cu parerea despre taxe. De cind a bagat Marinarul spaima in PNL si Popescu de la finante a fost matrasit pe motive de vamesi deranjati, ai impresia ca toti cei de-acolo si-au dat doctoratul in economie. Stai si te scarpini nedumerit in cap, ba creste, ba scade, ba sta pe loc, dupa cum nu stiu ce minte de gestionar care se inchipuie mare economist a calculat in pauza dintre doua beri.
Descumpanit, pui mina pe un ziar sa vezi ce zic analistii nostri. Care, in mare majoritate, se dovedesc tot gestionari de aprozar al caror singur ghinion e ca n-au pus mina pe vreo functie politica. Bombonel s-a facut si el analist in ziarul lui Voiculescu si da o replica acida unui necalificat: “De curand, un fost comentator de fotbal, devenit editorialist la un ziar guvernamental, observa in mod independent: "… un PSD mai mic, dar mai curat va fi o sansa in plus pentru clasa politica romaneasca". Cata grija parinteasca! Cata generozitate intelectuala!”
Nu prea inteleg de ce se indigneaza Adrian din moment ce el e unul din simbolurile epocii in care functia te face priceput la orice. Dupa cum nu inteleg fermitatea de gospodina ranita in amorul propriu pe care o afisa Tariceanu cind dirija basculantele pe santierul podului de la Buzau. Si, daca stau bine sa ma gindesc, am ajuns sa nu mai inteleg mare lucru decit ca am ajuns o tara in care daca stim cine-I amanta lui Mutu devenim brusc experti in politici fiscale, de mediu si securitate.

Dar ne-am abatut de la subiect: cit cintareste un pirt de castor? Daca stiti e vremea sa intrati in politica. Eu nu pot decit sa-mi raspund: probabil mai mult decit mintea a zece parlamentari. Moment in care Bunicuta, moderatorul emisiunii “Vorbesti prostii si cistigi”, ma elimina din joc.

Bate-un vint de nebunie.

Valul de nebunie care cuprinde in ultima vreme tara a mai avut, zilele astea, doua consecinte: In primul rind, din indepartata Insula a Dreptatii unde locuieste demn Cristian Tudor Popescu si soborul lui de prea cinstiti, a adus la tarm, pentru plebea lipsita de simt moral, o sticla. Inauntru, decizia de o covirsitoare importanta a Consiliului de Onoare al Clubului Roman de Presa: Evenimentul Zilei e exclus din CRP. Despre onorabilitatea acestui consiliu am mai scris. E suficient sa reamintim ca din el fac parte Mihai Tatulici (va amintiti de Caritas?), Horia Alexandrescu si Sorin Rosca Stanescu. Ziaristi ghidati mai degraba de codul stomatologic decit de cel deontologic. Ce de-a dreptul hilar si scirbos in acelasi timp – numai domnii in cauza pot provoca asemenea combinatii rafinate – e felul in care onorabilii sint preocupati exclusiv de propria onoare. Motivul excluderii ar fi injuriile imaginare la adresa CRP. In acelasi timp nici o decizie vis a vis de Rosca Stanescu si articolele din Ziua, nici o vorba despre banii de campanie electorala ghidonati de Nastase catre anume publicatii, nici o dezbatere despre lipsa de standarde in stiri, nici o mirare despre delirurile de la diverse televiziuni. Propunem asadar o modificare a titulaturii gastii in cauza, menica sa aduca numele in acord cu realitatea: Codoasele Romane de Presa.

A doua consecinta a valului de nebunie e ca a agitat doua cadavre politice care pareau ingropate definitiv pe fundul marii. Acest Gica Petrescu al politicii romanesti, Iliescu, iritat la culme ca partidul a incaput pe mina unor impotenti, l-a luat de git, atita cit a putut, pe Petre Roman si si-a relansat o carte despre revolutie. Ocazie buna de a emite critici constructive, tovarasesti, la adresa lui Geoana: “La tilharii ati stiut sa fiti solidari, cind m-ati schimbat”. Presa noastra centrala fiind prea ocupata cu chestiunile de onoare proprie a trecut neglijent peste aceasta afirmatie senzationala. Reparam noi eroarea: Iliescu crede ca schimbarea lui din fruntea partidului e o tilharie. Oare ce si-o fi zis in sinea lui jalnicul Petrica, pe care Iliescu l-a matrasit folosind hoardele de mineri? Probabil ca si-a amintit cu placere, din moment ce acum a acceptat sa pozeze in decor istoric la re-lansarea Bunicutei Combative.
In orice caz, sa-I vedem din nou impreuna, solidari pentru “salvarea idealurilor stingii romanesti”, ne aminteste de filmele horor cu zombie, acele cadavre re-insufletite temporar in scopuri mirsave. Ne trece un fior, chiar in timp ce ridem de ridicolul absolut al scenariului.
Dupa ce a miriit la Geoana, Iliescu a dat masura vigorii sale politice infierind, ca un adevarat secretar de partid, mirsaviile fara de numar ale actualei puteri. De pilda, motiv de enervare si de strigat “e o minciuna sfruntata!” e dorinta lui Basescu de a schimba presedintii celor doua camere. Asta ar fi “spirit de intoleranta”. Dupa informatiile Bunicutei e un standard mondial acceptat ca in parlament treburile sa fie conduse de oameni care saboteaza constant si inversunat guvernul si presedintele. A dori schimbarea lor e un fel de magarie care ne descalifica pe plan mondial, o masura a rautatii fara margini a Marinarului.

Mesajul e simplu si tulburator de apropiat de cel al lui Cristian Tudor Popescu: Ce ma afecteaza pe mine e rau si trebuie pedepsit. Ce va afecteaza pe voi e bine si mi se rupe. Esenta ultima a primitivismului celor ce ne-au condus pina in 2004.

Barbat de stat printre ruinuri

Ploile nesfirsite care matura podurile la pamint precum partizanii in fata unui inamic imaginar vor fi dus pe multi cu mintea la un razboi. Pac si strategii de imagine ai primului ministru, sa ni-l infatiseze ca un general dirz. Altii, batuti in cap de picaturi de ploaie cit nucile, orbecaind in intuneric in plina zi, se vor fi gindit la sfirsitul lumii. Hop si Tariceanu care ne tine o predica biblica de am plins precum ploile cind am aflat ca renunta crestineste la ce-I era mai drag, demisia.
Basescu - poate nu cel mai inspirat dar cel mai probabil de buna credinta, stiind cum merg treburile cu muncitorii in tara asta unde daca nu stai pe santier sa tipi ce se poate face intr-o luna se face in zece si ajunge sa coste dublu – se apuca sa viziteze zilnic podul de la Maracineni. Iata ca apare si Tariceanu al carui bagaj enorm de cunostiinte include si arta construirii podului intr-un grad suficient de avansat ca sa dea indicatii ce basculante si unde trebuie. Luat in balon de unii se bosumfla doua saptamini mai tirziu si ironizeaza cu finete liberala pe Marinar, sustinind exact pe dos, ca nu e treaba lui.
Apoi Omul de Stat se apuca sa remaieze ciorapul plin de gauri prin care face Guvernul cu ochiul, apetisant, Europei. Ploua apocaliptic in Moldova, e prea mult insa ca cineva sa mai dea vreo importanta imaginilor cu romani in apa pina la briu sau cu porci innecati. Tariceanu uita cu desavirsire ca nu s-a auto-remaniat cu o luna in urma pe motiv de salvat tara de la dezastru si pleaca discret in concediu. Pentru popor, satul de racnetele disperate ale lui Tanase de la PROTV devine mai interesanta povestea lui Stanescu cel fara de pata care-l ameninta pe presedinte. Sau a stenogramelor PSD. Toata lumea discuta acum ca nu sint dovezi in timp ce dealurile o iau la vale, casele se prabusesc si podurile se arunca insetate in valuri.

In jurul nostru, numai ruine: Combinate parasite, SMA-uri vandalizate, blocuri strimbe si murdare, temple neterminate. Astea toate de pe vremea Regretatului. Poduri cazute, mlastini, sate rase de pe fata pamintului si drumuri desfundate peste care s-au prabusit muntii. Acestea din urma din vara asta. In parlament, politie si justitie, alte ruine vii: dinozaurii din epoca lui Iliescu.
In mijlocul lor, Tariceanu pozind demn pentru lingaii din presa, declamind mobilizator – atit de mobilizator pe cit il lasa personalitatea lui gelatinoasa – cum vom intra in Europa in 2007, mare barbat dirz in care vedem cu spaima ruinele viitorului.

De ce e Tuca baiat bun

“In aceasta vara, a zborurilor de pasageri care se prabusesc disperant, parca mai des ca oricand, parca mai televizat si mai "in direct" ca oricand, m-am gandit, in cateva randuri, cat de mult seamana o tara cu un avion.”

Cel care s-a gindit “in citeva rinduri” la aceasta superba metafora aeriana nu e altul decit Adrian Nastase. Tineti minte? Ursul acela bucalat caruia i-a scos iepurasul aroganta pe nas. Cum Marinarul si-a pus in cap sa-I extraga de sub fund si fotoliul de sef la Deputati, intelegem furia liderului PSD-ist. Ne intrebam, in trecere, la ce se gindea vara trecuta cind diversi ministri si demnitari din escadronul propriu devalizau bugetele cu avioanele cargo?

Pe vremea cind Bombonel ne pilota - cu Bunicuta in turnul de control si cu Vadim care vedea pe radare doar vaci unguresti inarmate zburind in toate directiile si amenintind cu exterminarea mioarelor bastinase- era, fara indoiala, bine.

Panseurile lui Bombonel nu merita insa prea multa discutie, in fond fiecare scrie exact dupa cum il duce capul si cit de instelat e cerul deasupra lui. Motivul principal, astazi, este ca vreau sa-l laud pe Tuca. Care in calitate de Redactor sef la Jurnalul e cel mai probabil omul care a facut din gazeta cu pricina una din rarele tribune de opinie accesibile tuturor. Putem sa ironizam patetismul lui Marius din editoriale, sa ne minunam ciclic de stilul agrar al lui Cristoiu sau de elucubratiile pline de fiere ale lui Nastase. Dar in acelasi timp il putem citi pe Cartarescu, pe Tudor Octavian sau pe Ilie Serbanescu, cei care pot fi cu greu acuzati sa fi simpatizat macar in vis cu regimul de trista amintire al politrucului Iliescu sau cu mizeriile politice ale patronului purist. Iar chestiunea tinde sa devina cu mult mai putin banala de cind presa noastra de patron pare a fi alcatuita din trupe de comando trimise sa faca diversiuni in teritoriul economic al inamicului.

Nu a fost vara avioanelor prabusite ci a avioanelor de presa. Liberalii, cei care prin insasi numele ar fi trebuit sa fie un model, incep sa exceleze in sportul calomniei si dezinformarii. Ei au un trust de presa si, indiferent de acuzatiile stupefiante ale Marinarului referitoare la jurnalistul care l-a amenintat, ajunge sa le citim publicatiile pentru a ghici in spatele majoritatii opiniilor si investigatiilor un interes economic sau politic de conjunctura. Recent, de pilda, Averea da semnalul spalarii de pacate a lui Dan Ioan Popescu, fostul ministru al industriilor. Interesele sint firesti, ce e insa nefiresc e sa tipi tot timpul ca e vorba de interesul tarii. Ca tot ce scrii e doar in numele adevarului, dreptatii si sacrificiului pe altarul dreptului la informare. Faptul ca ziarul lui Voiculescu e cel mai deschis opiniilor diverse in timp ce trustul de presa liberal e cel mai inregimentat intereselor patronilor ar trebui sa ne dea ameteli. Presa e si o chestiune de opinie, insa opinia trebuie sa apara ca atare si nu deghizata in informatie. E unul din motivele pentru care pamfletul de presa e atit de necesar. Doar aparent paradoxal, pamfletul e mai onest decit atacurile mascate in stiri, dirijate si deseori ciuntite la limita contrafacerii. Pamfletul e si o chestiune de sanatate mintala, atit a celor care scriu cit si a onorabililor nostri cititori. Pentru ca ne ofera sansa sa ne revoltam rizind in loc sa manipulam incruntati in timp ce rinjim numarind banii pe sub tejghea.

Micul Paris

Vazut de la distanta, Micul Paris, Bucurestiul nostru dupa al carui farmec pierdut tinjim cu totii periodic precum Creanga dupa Ozana cea limpede si frumos curgatoare, se vede al naibii de mic. Iar politica dimboviteana in loc sa-I adauge un minim pitoresc nu reuseste decit sa-mi sugereze mirosuri indigeste. Dupa o zi de plimbat pe strazile Barcelonei, dupa ce am cascat gura, la propriu, in fata Sagradei Familia si m-am simtit mai european decit Mitterrand pe o banca in parcul Guell, dupa ce cu o zi inainte am gravitat in jurul casei lui Dali cu ratiunea anihilata de atractia decoratiunilor ei suprarealiste, uite ca ajung la hotel sa citesc presa din Romania pe internet si sa vad ce mai e de stors in presa de ziare. Sint o persoana rezonabil de patrioata, nici mai mult nici mai putin decit personajele lui Caragiale sau domnul Tariceanu. M-am certat deseori (absolut inutil) cu diversi prieteni cu mult mai satui si dezamagiti de Romania decit mine. A scrie insa acum despre mediocritatea imbecila a primului nostru ministru si jegul care se intrevede sub covorul afacerilor ministeriale imi pare aproape o insulta pe care mi-as adresa-o singur.
De fapt politica chinuita practicata prin Palatul Victoria e pe masura arhitecturii capitalei noatre mult iubite: cladiri cu fatade murdare in care ghicesti, prin termopane, apartamente opulente si chicioase; o retea nesfirsita de cabluri care leaga totul cu orice si desfigureaza orice petic de cer; chiloti pusi la uscat alaturi de antene satelit menite sa aduca stiinta in casele oamenilor. Ciini flendurosi, patati de motorina si capiati de caldura dormind pe marmura rece a intrarilor in locuintele de lux. Un talmes balmes general, unde conteaza doar banul si interesul personal si de unde ideea de oras, de spatiu comun si de colectivitate a fost izgonita de mult.
In Barcelona se construieste, literalmente, la aproape fiecare colt de strada. Zgomotele de santier enerveaza insa nu poti sa nu le admiri indirjirea cu care construiesc si renoveaza. In Bucuresti, noul primar general a inchis circulatiei zona Centrului Istoric acum mai bine de 6 luni, in vederea renovarii si amenajarii, vorba vine. De atunci inafara de comerciantii care falimenteaza in lipsa de clientela pe acolo nu mai e tipenie de om; nimeni n-a vazut macar un muncitor, fie el si sprijinindu-se in sapa. Iar dupa ce vor incepe lucrul puteti fi siguri ca va dura ani nesfirsiti, ca ce se construieste azi se darima la anul si ca rezultatul, atit cit va sta in picioare dupa ce se vor fi furat majoritatea banilor de investitii, va fi de o estetica dubioasa.

Orasele lor sint frumoase nu pentru ca au arhitecti mai buni. Pur si simplu au locuitori mai civilizati. Gaudi n-ar fi putut crea parcul Guell prin cartierul Drumul Taberei. Toate colturile ar fi ajuns pline de rahati si prezervative folosite iar in pavilioanele in forma de ciuperca s-ar fi instalat urgent gratare de mici. Faianta de pe salamandra de la intrare ar fi fost smulsa cu o placere sadica si ce mai raminea din sopirla ar fi fost tatuat de graffitiul obscen al baietilor de cartier. Barcelona l-a creat pe Gaudi in aceeasi masura in care Gaudi a creat Barcelona. Din perspectiva asta Bucurestiul l-a dat pe Mutu, pe Copilul Minune, pe Videanu si pe Tariceanu. Care ne dau inapoi Bucurestiul pe care-l meritam.
De aceea cind imi amintesc de sintagma “Micul Paris” nu pot sa-mi spun decit: al naibii de mic, minuscul de-a dreptul. Cu motul in Palatul Victoria.

Reporter, reportaj, raport

Ce inseamna reportaj in viziunea televiziunilor noastre? Un soi de compuneri cinematografice infantile, insailari melodramatice pe fond de muzica tenebroasa dotate cu reporter cu vocea gituita de emotie si, daca il ajuta muza si ordinul politic, revolta. Cel care a inaugurat acest pseudo gen de prost gust a fost comoara jurnalistica a PRO TV, omul capabil sa hiperbolizeze taierea unei gaini la dimensiunile unei crime infricosatoare, Catalin Radu Tanase.

Catalin in zapada pina la git, in apa pina la urechi, in pamint pina la briu, printre batrini plingind, pisoi zgribuliti, gaini derutate, intervievind cetatene isterizate, contemplind cadavre de animale sau pasind intelept printre ruine, tipind iremediabil strangulat un raspuns apocaliptic la intrebarea cutremuratoare venita de la Andreea Esca, din studio: “Spune-mi, Catalin, ce fac autoritatile in tot acest timp?”

Competitia, invidioasa pe aceast Tuca al catastrofei si putrefactiei in direct, nu se lasa mai prejos si pluseaza. Cum Catalin Radu Tanase e numai unul, fac si ei ce pot la nivel de montaj, in studio, pentru a deveni competitivi: Muzici lugubre, coruri gotice in fundal, succesiune de imagini ca intr-un clip publicitar si titluri inspaimintatoare care agonizeaza buimac pe ecran: “Apocalipsa”, “Nenorocire”, “Vinovati”, “Moarte”. La care se adauga reporteri gifiind de parca ar transmite in direct caderea Constantinopolului, sinuciderea lui Hitler si aselenizarea, toate simultan.

In felul asta ni s-a relatat despre cei trei bezmetici cazuti victima unei inscenari oculte la care e foarte posibil sa fi fost parte ei insisi, fiinte insipide cunoscute acum sub numele de “ostaticii din Irak”. Ziaristi de care nu a auzit nimeni transformati brusc in eroi nationali, debitind cuvinte confuze pe post de declaratii revelatoare, rotunjindu-si tacut veniturile din diverse exclusivitati patetice.
Vreo minte luminata de la PRO TV - probabil pictorita, prezentatoarea, mama si sotia Esca, coborita direct din manualul de istorie - s-a gindit ca felul asta de-a transforma reportajul in telenovela bombastica pentru gospodine lacramoase, e cheia cresterii audientei jurnalului obosit al televiziunii lui Sirbu. Asa ca asistam de citeva zile la o dezlantuire de sinistroza, vaiete, indignari si acuze pe fond de imagini dintr-un viitor documentar despre sfirsitul lumii. Toti oamenii nenorociti de inundatii sint doar ilustratie de fundal pentru eseurile morbide si sarjele anti Basescu ale geniilor de la PRO TV, pe care din cauza de audienta ii doare fix in fund de adevar.

Nu ne miram prea tare, asadar, ca Marinarul a rabufnit intr-un mediu restrins, dupa cum ne spune Adevarul:“[…] Traian Basescu a profitat de ocazie pentru a mai trage putin de urechi televiziunile, de aceasta data. "M-am saturat de domnisoare rujate, parca tocmai venite de la coafor, care rostesc texte dinainte-nvatate despre incapacitatea autoritatilor", a spus, iritat, Traian Basescu. “
Ca pe la televiziuni e drept ca nu prea vedem reportaje despre cum au ajuns banii pentru diguri in vilele pesedistilor, despre cum taierile de paduri ale celui mai mare frate al codrului, Omar, au agravat viiturile din Moldova. Nu auzim o vorba, de pilda, despre cum isi face campanie Oprisan, cu barca prin Vrancea, prostind lumea ca daca Basescu a trecut pe-acolo e pentru ca el l-a chemat. Asta nu e interesant, nu trece la montaj.

A relatat, de la locul crimei, presa de ziare. Andreea?

Cu multumiri anticipate

Draga Marinarule,

Iti scrie o fata simpla de care isi bate joc lumea – cu tata in frunte– de cinsprezece ani de zile, cam de atunci de cind m-am nascut. Spre deosebire de domnul Iliescu, bunica mea, care face referire la drepturile pe care le-as avea doar atunci cind e sa protejeze un geniu economic cum e Vacaroiu sau un priceput ca Bivolaru de pedeapsa pentru diverse furtisaguri, eu stiu ca drepturi nu prea am. Si chiar de ele s-ar gasi, nu vreau sa mi se protejeze nici un drept, de catre nimeni. Cu atit mai putin de catre adunatura de batrini libidinosi care s-au facut stapini pe corpul meu intitulindu-se tutorii mei de drept: Curtea Constitutionala. Toti Becalii, Mischii, Iorgovanii, Predestii, Bunicutele si Bombonelele care ma coplesesc in public cu atentia lor ipocrita, pentru ca apoi sa ma abuzeze atit oral cit si in scris, facindu-si poftele cu mine pe culoarele obscure ale Parlamentului, m-au adus intr-o stare de disperare vecina cu nebunia.
Iti scriu pentru ca de cind ai ajuns presedinte am crezut ca orgia asta perpetua careia ii sint subiect, violurile publice in numele democratiei, transmise in direct la televiziuni si relatate cu detalii scabroase prin ziare, vor inceta. Am crezut ca, vorba ‘ceea, vad si eu o luminita in biblioteca intunecata si igrasioasa, unde zac eu si restul fetelor, legile romane, curve fara voie, ca si mine. Am sperat sa scap de locul asta unde ma tine tata, mare avocat, in timpul proceselor rasunatoare in care demonstreaza repetat si cu succes ca desi banii nu mai sint ei nu s-au furat niciodata. Si de unde colegele mele sint scoase doar pentru orgii in grup parlamentar.
Am inteles ca poporul s-ar fi saturat in decembrie de adunatura de lexofili si avocati cu carnete de partid, pestii juridici pentru care legea e doar o prostituata care lucreaza degeaba inspre folosul lor personal si carora bunica, matroana inteleapta, le-a dat cheile de la bordelul cu legi. Asa proasta cum sint, mi s-a parut ca de cind ai ajuns presedinte ar fi o speranta si pentru mine. Uitindu-ma cu cita hotarire le dadeai peste nas pesedistilor cu anchetele procuraturii, cu cita siguranta ne explicai despre toxicitatea solutiei imorale in care vrea Voiculescu sa ne conserve idealurile, am reusit sa privesc in ochi pe unchii mei libidinosi si m-am mirat sa vad acolo, pentru prima oara, spaima.
Zilele trecute – mare fraiera sint – mi-am zis: gata! S-a terminat cu chinurile! Uite ca s-au hotarit in sfirsit sa ma scape de violurile repetate, de rusinea fara de sfirsit in care traiesc de cinsprezece ani de zile. Daca si Tariceanu s-a lasat convins sa se dea dus pentru ca I s-a acrit si lui de curtea asta imorala peste care pluteste zimbetul cinic al Matroanei, atunci ziua libertatii nu poate fi departe.
Mare proasta sint, Marinarule, daca dupa tot ce-am patimit am ajuns sa ma incred in barbati, mai cu seama cind ei sint si politici!
Aflu acum despre cit de inteleapta e o solutie negociata cu Bunicuta si sprijinul tau sentimental pentru decizia lui Tariceanu caruia nu-I mai ramine decit sa-l consolez eu si cu Constantinescu explicindu-I ca sexul oral prin surprindere e doar o manevra politica si, oricit de dureros e prima oara, pina la urma trece. Mai aflu ca tot balamucul asta, care pe mine ma dispera iar pe popor il turbeaza, se intimpla in numele meu. Incep deja sa ma resemnez, ce soarta poate avea pina la urma o fata timpita nascuta intr-o tara plina de destepti?
Tradarile celor pe care ii iubim ne dor cel mai tare, mai tare decit violurilor celor pe care-I urim., asa ca am doar o mica rugaminte, Marinarule: Daca te-ai decis sa negociezi cu siluitorii mei, fii bun si nu-mi mai pomeni numele.

Cu multumiri anticipate,
Constitutia

O fata timpita, cu un tata bandit si familia lui de profitori

Bolovanii incinsi care populeaza instantele noastre supreme nu par a se racori deloc, nici dupa ploile care-au inecat jumatate din gainile Olteniei, nici dupa dusurile reci administrate de diversele comisii europene. Ei continua sa scoata aburi puturosi, sa inece intr-o picla diversionista orice tentativa a actualei puteri de a reforma justitia, incingindu-se mai tare pe masura ce cei pe care-i protejeaza - aceeasi cu cei care i-au numit - se simt din ce in ce mai amenintati.
Aburii bolnavi ai contra-reformei ne-au invadat mai intii la televizor (TVR1). Am vazut un fost presedinte de Curte Suprema de Justitie, dezarticulat in vorbire si ginduri pe masura arogantei cu care ne privea de dupa ochelarii fumurii, aratind parca ca un extraterestru ucigas prost deghizat sub masca de cauciuc a unui batrin intelept si incercind sa ne convinga ca contestatia depusa de PSD si PRM la Curtea Constitutionala impotriva pachetului de legi pentru reforma in justitie ar avea si alta motivatie decit spaima cumplita care i-a apucat pe monstrii cleptomani nascuti de Iliescu la ideea ca ar trebui sa plateasca pentru cit au furat. S-au spus cuvinte de specialitate, s-a facut proba de distinctie si argou juridic (nu e o greseala, justitia noastra incepe sa fie din ce in ce mai putin o profesie si din ce in ce mai mult un grup social de periferie) iar noi n-am inteles decit ca acolo, undeva, sint niste oameni foarte destepti care nu pot sa mai doarma noaptea de grija libertatilor individuale. Revenile-ar somnul!

Apoi am aflat ca onor Curtea Constitutionala declara pachetul de legi ca fiind neconstitutional. Ca si cum constitutional e ca Dan Ioan Popescu sa faca 15 milioane de euro din salariul lui de demnitar (Cotidianul) si neconstitutional e sa dai afara pe judecatorul care considera asta normal. Veti spune, si pe buna dreptate, la asa parinte al Constitutiei, cum e Iorgovan, asa pazitori ai ei. Adica, daca cel pe care Iliescu l-a ales sa redacteze ceea ce ar trebui sa fie legea de fundament nu se dovedeste acum decit a fi un veros aparator al infractorilor capabili sa plateasca onorarii grase, ce sa ne asteptam de la cei pusi sa vegheze asupra respectarii Contitutiei?

Asta ne duce la fondul problemei. Dupa 45 de ani de comunism, un comunist atit de asexuat incit lumea il va alinta ceva mai tirziu cu porecla “Bunicuta” si-a pus in gind sa faca o fata democratiei, altfel speta rosie risca să se stingă. Si cum el nu putea, a cautat un tata. Dar nu pe orisicine, nu amesteci singele asa la intimplare. Asa ca a gasit in preajma un tata donator in persoana unui suficient de anonim posesor de gena comunista, Iorgovan. Biata tinara – democratia – a fost violata de comunistul libidionos, sub zimbetul diabolic al Bunicutei, nascind o fata, cam mongoloida, Constitutia Romaniei: o fiinta lipsita de organul proprietatii si neintelegind prea bine cine ii sint parintii.
Dupa ani multi si dupa migratiile minierilor, matusile democratiei, cunoscute sub numele de familie Europa, au cerut o minima decenta. Adica fata sa fie supravegheata, ingrijita si, asa timpita, surda si chioara cum e, sa i se dea o sansa. Asa ca Bunicuta grijulie a strins citeva pietre de pe drum, le-a pictat fete umane, si le-a denumit Curtea Constitutionala. Adica familia care are grija de fata mongoloida pe care Bunicuta ne-a mosit-o.

Pietrele astea s-au umflat ingrozitor intre timp devenind bolovani. Si de cind Basescu vrea sa le puna inapoi pe drumuri, unde le e locul, si sa trateze biata fata, s-au si incins teribil producind aburi pestilentiali.

Morala e dubla: Piatra fierbinte pe care toarna marinarul apa, crapa. Iar daca Jiji Becali s-a ‘nervat si a a venit sa faca circ la parchet declarind la camerele de filmat ce tare si curat e el, asta nu e decit un semn ca sintem pe drumul cel bun.

Faptul ca matusile europene s-au certat de la bani intre timp si si-au amintit ca rudele fetei noatre timpite au mincat suficient la masa lor, e doar un amanunt.

Unele fenomene, niste morti si aceiasi politruci

“E o campanie care se vrea o presiune organizata, dirijata asupra opiniei publice si inclusiv asupra unor instante care cerceteaza unele fenomene.” Fragment din deschiderea cuvintarii tovarasului Iliescu publicata saptamina asta sub forma de interviu in Jurnalul National.

M-am intrebat, ca multi dintre dumneavoastra, de unde jena pe care o resimt la ideea ca iliescu ar putea ajunge in puscarie. Fac parte dintre cei care au vazut pe 14 iunie cu ochii lor scenele pur animalice in care femei respectabile erau tirite de par pe strada si batute cu parul de hoarde de mineri parca posedate de diavol. Am vazut singe peste tot, oameni calcati in picioare doar pentru ca aveau ochelari, bande excitate de gospodine desemnind victimele unor comandouri de mineri puse pe omor. Pentru ca mi-e greu sa cred ca a da o coada de lopata in cap cuiva e o corectie tovaraseasca. Am crezut atunci si continui sa cred ca, pe linga faptul ca Iliescu e responsabil de crime e si cel care ne-a aruncat cu douazeci de ani in urma in istorie, cel care ne-a furat un sfert din viata.
Atunci de unde mila pe care multi dintre noi o resimt cind isi inchipuie pe batrinul politruc in puscarie? Am crezut ca interviul fluviu din Jurnalul National ma va lamuri.
In loc de asta am gasit de la inceput ceva ce pare delirul unui batrin atins de dementa. Iliescu nu stie sa se apere decit aruncind cu rahat in cei pe care a vrut realmente sa-i lichideze fizic si care acum il dau in judecata:
“Sunt oameni frustrati, care in perioada dictaturii lui Ceausescu "n-au suflat in front". […]Au incercat sa se afirme post-factum, dar "obiectul muncii" disparuse, Ceausescu nu mai era, si atunci si-au cautat obiectul afirmarii acestor resentimente si a unei uri care s-a tot amplificat in timp... Este o crestere a psihologiei urii in societatea romaneasca.”
De parca minimul urii a fost undeva prin iunie 90, cind romani cu ochii iesiti din orbite omorau alti romani…

Altceva insa m-a lasat perplex in interviul din Jurnalul, nu demascarile mincinoase in care Bunicuta a ajuns experta dupa zeci de ani cariera performanta in aparatul PCR. E vorba de reporterul Jurnalului National care se face ca e reporter pina la intrebarea cu numarul 4:

“- Povestiti-ne despre o sedinta din 11 iunie...”
Ei bine, iata ce raspunde Iliescu la intrebarea de mai sus:
“- As vrea sa o luam metodic. Sunt doua teme vehiculate si care formeaza, am vazut, si obiectul unor reclamatii la instantele de cercetare. Una, despre revolutie[…]
A doua, mineriadele, in general, si cea din '90, in particular[…] Ambele sunt la fel de false, si as vrea sa le luam pe rand. Despre Revolutie.”

Dupa care, pe 8 pagini dactilo, pina la sfirsitul interviului, Iliescu brodeaza pe tema revolutiei si a inocentei lui in materie de teroristi iar papa lapte care-i ia interviul uita cu totul ca era vorba de mineriade.
Toata apararea lui Iliescu fata de acuzatiile grave de complicitate si instigare la omor in timpul represiunii din 14-15 iunie se bazeaza pe explicarea rolului lui de salvator al natiunii in decembrie 89. Iar asta nu e dementa senila ci o manevra disperata de diversiune. Iliescu ar minti bucuros, nu e prima oara cind ar face-o cu aerul revoltat al unei tinere inocente acuzata de invidioasele din sat ca si-a pierdut virginitatea. N-ar fi prima oara cind prostii din sat, adica noi, l-ar crede stiind foarte bine ca s-a tavalit prin gradini cu oricine a dorit. Prima problema e ca Iliescu nu stie acum ce au declarat ceilalti, complici si ei in iunie 90 si care, ca si Cozma, incearca sa-si salveze fundurile sub care le ard marturii si dovezi de necontestat. Iar a doua e viteza cu care popularitatea lui scade in sondaje dupa ce un prost ca Geoana l-a umilit si o tara intreaga a aflat cum Hayssam mergea in avionul prezidential prin tot felul de delegatii.
Nimeni nu se mai teme de el iar el nu mai poate controla pe nimeni. De aici si calculul ca singura sansa de-a scapa de o condamnare e sa tergiverseze la nesfirsit lucrurile si sa pozeze in parintele natiunii romane moderne si implicit in victima razbunarii unor dezaxati invidiosi.
De unde atunci mila fata de acest batrinel perfid care ne-a mincat douazeci de ani din viata? Eu unul n-am inca un raspuns…

Buricele natiunii

In ultima luna imprejurari oarecum nesateptate au facut sa vizitez, pe rind, Brazilia, Ucraina si Spania. Daca se intimpla sa spun unui cunoscut ca n-am fost saptamina trecuta in tara pentru ca eram, sa spunem, in Sao Paolo, reactia e inevitabil aceeasi: Un zimbet larg, o fraza aproximativa care vrea sa zica “norocosule!”, ochii mimind mirarea si intrebind mut: “ce căuta ăsta, [injuratura], acolo?”. Un bun prieten, dupa ce am apucat sa-I spun cum cresc ficusii cit casa in Brazilia, cum orasele lor pline de zgirie nori sint mai curate si civilizate decit capitalele europene, ca in orice facilitate publica ecologia e o obsesie si despre cum pe-acolo a spune “multumesc” e suprema forma de civilizatie iar europenii nostri care n-au acest obicei sint calificati de barbari, a avut o replica interesanta: “Ar fi bine ca romanii nostri sa calatoreasca mai mult, sa nu-si mai inchipui atita ca sint buricul pamintului!” Citind presa la intoarcere mai ca as fi de parere sa-I trimitem pe toti, o vreme, in Brazilia. Colectia de burice furioase si nationaliste de la Gindul par sa se mai fi calmat, in primul rind pentru ca Buricul Sef a mai slabit-o cu editorialele si turul televiziunilor. Dinescu isi vede de treaba lui si, uneori, sa recunoastem, ii iese. In schimb citim prin ziar nazbitii precum asta, despre recentele declaratii ale lui Boc la adresa pilonilor democratiei romanesti, PC si UDMR: “El a reamintit că a cerut partenerilor calendare clare pentru două obiective importante ale guvernării: schimbarea lui Adrian Năstase şi Nicolae Văcăroiu, precum şi schimbarea şefilor serviciilor deconcertate.”
Draga ziaristule, in DEX citim asa: “DECONCERTÁT, -Ă, deconcertaţi, -te, adj. (Franţuzism) Tulburat, dezorientat, năucit. – V. deconcerta.” Or fi ele serviciile tulburate, mai ales de cind Basescu le tine sefii cu sufletul la gura si rupe petale de margarete “sa-I schimb, sa nu-I schimb…”, insa cel mai naucit dintre toti esti matale.
Ca tot veni vorba de Gindul, buricul politicii externe - l-ati recunoscut fara indoiala pe Bogdan Chireac - pe linga lectiile pe care ni le da in ziar, de la inaltimea incomensurabilei sale experiente si inteligente, ne zimbeste superior si la TV. Ultima oara, la emisiunea de care pare ca depinde integrarea noastra europeana, asa de grav si de distins glasuieste ignorantilor din popor, a avut un invitat al carui nume spune totul: Duvaz. Nenea cu nume de metafora agricola a incercat sa ne explice ce sinistru e Basescu, ce scorpie totalitara e Monica Macovei si ce batrin pur e Ion Iliescu. Asta l-a facut pe Chireac sa para de-a dreptul inteligent.

Vestea buna e ca in timp ce vajnicii nostri condeieri se chinuie sa scrie coerent ceea ce vad in jurul lor si le iese, de obicei, cu totul altceva, Basescu e mai pus pe treaba ca oricind. Iliescu e in sfirsit acuzat pentru iunie 90, in fata casei lui Nastase latra deja niste anchete fioroase, Mitrea nu se simte nici el prea bine de cind stim ce mafie coordona in sindicatele CFR iar guvernul s-a decis, in sfirsit, sa le dea peste degete banditilor care tipa de jumatate de an ca justitia cum e acum e foarte buna si va promova noile legi cu forta. Sefii la televiziune si radio vor fi schimbati iar Alianta pare sa fi realizat in sfirsit ca Vacaroiu sef la Senat e o insulta perpetua la adresa bunului simt. Si inca n-au inceput schimbarile pe care Basescu le promitea dupa sase luni.


Asa ca buricele noastre nationale n-au decit sa se buriceasca in continuare, in cautarea unui ombilic prin care sa le mai vina ceva glorie si banuti. Intr-o buna zi vor realiza ca nu sint decit excrescente pe fostele burti umflate ale unor puscariasi. Nascuti toti de mamuca natiunii, Bunicuta.

Lolek si Bolek

Nu stiu altii cum sint atunci cind vine vorba de nostalgiile copilariei, eu unul duc dorul, printre altele, desenelor animate. Cele in care pisicile nu aveau cioc portocaliu si soriceii solzi verzi sau cozi din care tisnesc lasere ucigase, cum e cazul in mai toate productiile de astazi.
Vremurile s-au schimbat, timpul personajelor normale a trecut. E de-ajuns sa privim la stiri si in Gindul ca sa ne trezim din reverie. In ultima vreme devine extrem de popular, cel putin pentru Voiculescu si alti moguli carora le tremura conturile cind aud de anticipate, un nou cuplu de “Lolek si Bolek”, versiunea tehno, modernizata, pokemonii buni in lupta cu marinarul rau care le intineaza idealurile.

Pokemonul de glod. (Medialogul)
Anii de singuratate, cind, din cauza ca nu-l mai baga nimeni in seama dupa delirul de gaini cu trei picioare si performanta de a transforma Evenimentul Zilei intr-un cotidian de umor SF, isi arata roadele abia acum. Dupa nesfirsite ore de adincire in colectiile Scinteii Tineretului, prin diverse biblioteci si in compania unor placeri vinovate de nemarturisit, Cristoiu, teoreticianul presei romanesti, minuie cuvintele asemenea unor sabii de plastic cu care ne da in cap sa ne ameteasca. Iata ce esente fine ne serveste Micul Urias in Jurnalul, saptamina asta:

“Ceea ce s-a numit, in absenta unui termen adecvat, criza ostaticilor a ridicat numeroase chestiuni teoretice. La loc de frunte s-a situat o chestiune pe care specialistii in medialogie o definesc drept atitudinea opiniei publice fata de punctele de vedere oficiale. […] O chestiune extrem de complicata in lumea moderna, pentru a carei deslusire s-au scris rafturi intregi si s-au istovit ani de biblioteca”

Draga Ioane, nu stim pe unde te-ai ratacit cind umblai dezamagit in dragoste de Nistorescu sa-ti ineci amarul in scrierile Bibliotecii Academiei, avem o banuiala ca rafturile alea intregi (inca) la care faci referire erau fie de mineralogie, fie de socialism stiintific sau de psihiatrie, in nici un caz de “medialogie”. Iar anii istoviti sint ai nostri, citind la compunerile tale savante, si nu ai bibliotecilor, care n-au, sarmanele, nici o vina in evolutia ta spirituala. Nu e fraza prin care gindul cetitorului plimbindu-se sa nu ramina intepenit in noroiul gros al profunzimilor tale analitice iar de reuseste sa iasa sa n-o faca decit fara pantofi si uns din cap pina-n picioare. Medialogule!

Pokemonul de otet. (Acrologul)
CTP-ul de partea lui scrie joi un articol atit de lung si confuz incit sintem pe punctul sa credem ca realmente nu mai doarme noapte din cauza de ura de Basescu si rau de mare . Ultima oara cind l-am vazut la televizor avea niste riduri atit de adinci cind se incrunta la ideea de marinar incit asteptam cu neliniste sa-l vedem transformindu-se intr-un ghem de riduri de unde ne privesc doi ochi mici si din care mai auzim doar scrisnet de dinti.
Cert e ca am ajuns in punctul in care asteptam sa I se reproseze lui Basescu ca nu are basca. Basca de stahanovist pe care incepe sa o poarte Certitudinea Tuturor Prostilor.

Ma screm deci exist.

Iata ca veni rindul orbitorului analist Chireac sa ne demonstreze ca nimic din ce face sau ce spune Marinarul nu e bine. Bietul Ginditor de la Hamangia, de a carui stare de meditatie perpetua a profitat cuplul Dinescu si Popescu ca sa-l insface si sa-l cocoate in capul ziarului, risca sa devina simbolul agresivitatii stupide de cind troneaza in capul foii de lupta impotriva a orice. Specialistul in externe, Bogdan, a carui expertiza depaseste problemele europene si mondiale acoperind vertiginos intreaga galaxie, molfaie aciditati pe care le scuipa, arogant ca de obicei, in paginile ziarului. Si in capul nostru:

“Preşedintele Traian Băsescu şi-a trimis, ieri, purtătoarea de vorbe să spună românilor că votul împotrivă dat de Franţa nu influenţează aderarea României la UE. O asemenea declaraţie, dată prin interpuşi, arată fie dorinţa preşedintelui de a minimaliza într-un mod politicianist NU-ul spus de francezi, fie, mai degrabă, ignoră, pur şi simplu, complexele procese ce se desfăşoară în spaţiul european.”

Sa ne aplecam o secunda asupra acestui text de o densitate insuportabila, in interiorul caruia atirna greu, precum niste bolovani, sensuri multiple.

Asadar Basescu continua sa ne trateze cu flit trimitind o biata purtatoare de cuvint, care nu face decit sa spuna vorbe, sa se adreseze poporului, in loc sa sune personal pe Chireac, Popescu si Dinescu si sa lase pe acestia chestiunile de comunicare populara. Sau in loc sa apara la televizor sa dea cite un comunicat la fiecare zece minute. Creierele infirbintate de la “Gindul” au de fapt o problema mai veche si mai intratabila cu “interpusii”. Suferinta lor acuta se traduce asa: “Pai bine ma, pe MINE ma ignora? EU, care…(urmeaza realizari uriase si exceptionale)” Dupa cum a marturisit CTP intr-un interviu recent cu Hurezeanu – a carui finete si umor par insusiri extraterestre dupa toporismul cu care ne-au obisnuit marea parte a moderatorilor TV pe la noi – problema e ca Basescu nu-l mai suna de cind e presedinte. Nu-l mai consulta. Nu mai bea bere cu el. E greu de crezut ca o frustrare atit de primitiva, care aduce mai degraba cu “sedusa si abandonata” decit cu cine stie ce conflict de idei, ar putea sta la baza delirului anti-marinaresc din Gindul. Si totusi asa stau lucrurile.

Revenind la arogantul caruia pina si flatulatiile proprii ii par analize de politica externa, e evident ca adevarul in materie de influenta a rezultatelor votului din Franta asupra aderarii romanesti sint doar de maria sa cunoscute. Altfel nu se explica siguranta cu care i se pune Marinarului diagnosticul: politicianism sau ignoranta. Ce se astepta de fapt Bogdanel? Sa iasa frumos Basescu in fata natiunii si sa ne declare ca votul din Franta e un dezastru si ca aderarea Romaniei se amina pentru 2052. Bineinteles, dupa ce s-a consultat cuminte cu CTP, Dinescu si, cu voia dumneavoastra, Chireac. Fapt care nu i-ar fi impiedicat pe acestia ca, mai apoi, sa aprinda cu faclii din propria gazeta rugul pe care aceasta fiinta nesemnificativa care s-a trezit presedinte sa arda inchizitorial spre potolirea uriaselor orgolii ale ginditorilor si al apetitului lor insatiabil pentru jelire, catastrofa si macel.

Daca vi se pare exagerat, uite ce gasim intr-un numar anterior din Gindul:
“Presa hulită de Traian Băsescu, cu 16 procente mai credibilă decât Preşedinţia
În ciuda opiniilor exprimate de preşedintele Traian Băsescu ori de colaboratori ai acestuia, cetăţenii creditează mass-media cu o cotă de încredere de 62 la sută”

Adica Basescu are o popularitate neverosimila la jumatate de an dupa instalarea lui la Cotroceni si felul in care ne spune Gindul lucrul asta e cam asa: “Tot noi sintem mai populari!” Nici nu mai conteaza ca geniile fondatoare ale foii se asimileaza implicit cu intreaga presa.

Am luat de buna, pina acum, parerea ca statueta de la Hamangia reprezinta un ginditor. De o vreme insa, de cind cu ziarul lui Popescu si Dinescu, ma gindesc din ce in ce mai serios daca nu cumva personajul reprezentat era pe cale sa desfasoare o cu totul alta activitate decit gindirea in momentul in care a fost surprins de artistul anonim. De pilda sa scape de o constipatie cronica. Asta ar explica prezenta lui neverosimila in foaia de lupta anti-Basescu. Iar ochii mici si maxilarele inclestate cu care apare CTP-ul la televizor si-ar gasi o explicatie mai inteligibila.

Nimeni nu gindeste pentru mine, nici macar eu

Nimeni nu gindeste pentru noi. Inafara doar de unul, Popescu pe numele lui. Care, de cind si-a schimbat geaca de proletar prefacut cu costumul de patron, si-a imbracat si rationamentele in fuste de tiganci; sa cauti adevarul cu luminarea sub faldurile lor inflorite si nu reusesti sa dai decit de alte fuste.
Nu mai devreme de luni, CTP-istul nostru ii trinteste un editorial de ne lasa cu gura cascata, ochii tulburi si urechile pleostite. Din care reiese ce trebuie sa reiasa din orice secretie a celui care se transforma cu repeziciune din jurnalist incomod in individ dubios: Basescu e de vina pentru toate si contrar restului imbecililor din presa el, Centrul Tupeului Progresist, e singurul care mai gindeste. Iata doua extrase dintr-un text care a reusit sa enerveze pina si pe inofensivii de la Evenimentul Zilei:
“Cunoscând încăpăţânarea cu care Traian Băsescu încearcă să compenseze o gândire politică primitivă şi bâlcistă, nu cred că va interpreta corect semnul pe care îl reprezintă salvarea celor trei români când totul părea pierdut. Câtă vreme colegii noştri erau prizonieri, eu nu am susţinut luarea în discuţie sub presiune a retragerii trupelor române din Irak, pe care unii jurnalişti inconştienţi o strigau în stradă. Acum însă, o dată ce ei sunt liberi cred că este obligatorie punerea acestei probleme în dezbaterea Parlamentului şi chiar a ţării întregi.”
In traducere, lucrurile stau cam asa: Cita vreme unii cereau retragerea trupelor, el era contra. Acuma ca respectivii nu mai cer retragerea trupelor el e tot contra. Iar asta e dovada de rafinament in comparatie cu ideile badarane, lipsite de finete, ale marinarului.
Culmea ipocriziei o atinge insa CTP-istul in finalul articolului:
“Dl Băsescu nu îmi e prieten cum nu-mi este nici un om politic, dar nu-mi e nici duşman, cum crede d-sa. Îl voi considera însă duşmanul personal, al meu şi al copiilor mei, dacă va reuşi să ne mai ţină cel puţin un an ostatici departe de Europa.”
Ca ti-e antipatic marinarul, intelegem. La urma urmei sa-l aleaga lumea dupa ce l-ai improscat tu cu rahat in direct la TVR e de-a dreptul insuportabil. Ca te scoate din minti bafta lui politica din ultima vreme, e iarasi de inteles. Ca suvita lui celebra te-a facut sa vezi negru in fata ochilor din motiv de mindrie de chel cu pretentii, asta o intelege pina si un intolerant paros ca Iliescu. Dar sa te apuci tu, Cristiane, sa ne explici cum ne tine Basescu departe de Europa, asta in timp ce-i dai cu poseta in cap Monicai Macovei pe motiv ca streseaza mamutii de la CSM, cei din cauza carora riscam intr-adevar sa pierdem trenul integrarii, odata cu copii tai, asta e prea din cale-afara. Tu ne-ai pus gind rau, mai Cristiane…

Suspicionare incompetenta

Talpes, de cind are cosmaruri despre cum o sa-l lege Basescu cu odgonul, impreuna cu Iliescu, Mitrea si alti agatoni si-o sa-I arunce pe toti in mare drept ancora anticoruptie, si-a pierdut uzul ratiunii si isi pune serviciile, in mod public, la dispozitia marinarului. In trecere nu uita, printre doua limbi subtile la adresa actualei puteri, sa-si regleze conturile cu colegii psd-isti care l-au calcat pe bataturi. Citim cu prefacuta stupoare in Cotidianul:
“Mircea Geoana si Cristian Diaconescu au refuzat ieri sa comenteze afirmatiile lui Talpes. Fostul ministru PSD de Interne, Ioan Rus, i-a replicat insa fostului sau coleg: „Daca o persoana se suspicioneaza de terorism, MI nu are nici o competenta. Singura institutie abilitata este SRI. Eu nu stiu de o astfel de solicitare de la Administratia Prezidentiala.””

Noi am vrea sa-I replicam domnului Rus urmatoarele: Cind o persoana se educheaza la timp si cu sirg in scoala si se deprinde cu dificultatile gramaticii, ea dobindeste o competenta rara: capacitatea de a se exprima correct. Cind nu se educheaza si sareshte etapele, persoana poate ajunge prim secretar PCR sau Ministru de interne, potrivit epocii luminate in care traieste.
In rest nu mai e nimic de spus decit ca, vazind exemplul lui Talpes, as vrea sa fac zilele astea o vizita la Cotroceni. Sa-l informez pe Basescu ca am demisionat din comitetul de bloc si ca imi pun la dispozitia lui experienta in materie de sedinte tinute pe hol. Pentru integrarea europeana, desigur.

Esente fermentate

Presa de ziare nu s-a oprit. De citeva luni zemurile rezultate sint puse la pastrare in sticle in loc sa fie servite pentru ametirea grupului mic dar viguros de cititori pe web. (ratiunile sint cit se poate de mundane: lene, lipsa de timp, lipsa de internet)
Inobilate de racoarea beciului si prospetimea vietii politice vor fi acum expuse spre degustare, in urmatoarele zile, sub forma de blog proaspat. Sa vedem cum e sa nu fii de actualitate...

Candidez deci exist!

Cotidianul, 26 ian

„A treia cale“ ar putea fi deschisă de vicepreşdintele PSD Mircea Geoană. Într-o declaraţie făcută luni seară la Realitatea TV, el nu a exclus posibilitatea de a candida la şefia partidului „dacă voi face parte dintr-o platformă care să mă reprezinte“

Asa e democratia de partid in PSD, pe baza de platforme. Geoana traieste insa in eroare: discursul, mimica si ideile lui sint atit de plate incit eternul candidat e el insusi o platforma. Mai cu viata, Mirceo, ca te calca Bunicuta si Nastase in picioare!

Singuratatea Bombonelului de cursa lunga

Ziua, 26 ian

„Ex-premierul Nastase a recunoscut ieri ca prin Ordonanta RAFO a incercat sa castige voturi, dar, pentru ca alegatorii nerecunoscatori din Onesti l-au preferat pe Basescu, ar fi tentat acum sa le-o plateasca votand in Parlament pentru suspendarea actului normativ”

E momentul potrivit sa le-o plateasca la toti nenorocitii astia de pensionari, muncitori, moldoveni, bucuresteni, craioveni, studenti, femei si someri care dupa patru ani de primit miluieli au avut tupeul sa-l voteze pe Basescu si l-au lasat singur sa-l pape lupul deghizat in Bunicuta. Pentru asta sa-si vinda tablourile, casele, terenurile din delta, blocurile, terenurile de la munte, ferma model de la Cornu, pustile, trofeele, mercedesul de la Tiriac. Si sa ne-o plateasca. Dupa care sa roage pe Iacobov, Hrebenciug, Mitrea si Micky Spaga sa-i dea si lui citeva milioane de parai sa-si faca o amarita de casuta, mai retrasa, in curtea careia sa-si sfirseasca tihnit existenta spulberind toata ziua tinte in forma de iepure cu ditamai puscoiul, zimbind trist, departe de rautatea electoratului.

Videanul cosmic din buget

Pe 20 ianuarie aflam din Ev. Zilei: „Ministrul de stat Adriean Videanu promite ca anul acesta dividendele vor fi impozitate cu 5%, ca si anul trecut, nu cu 10%, cum stabileste legislatia fiscala.” Pe 23 ianuarie Ministrul de finante transeaza: va fi 10% si nu 5% cum stabileste Videanu. Toata presa tzipa indignata iar prin comisiile parlamentare vosganianii liberali negociaza aprig. E nebun de legat, domnule, Ministrul asta! Ca doar nu vrea sa-l aduca la sapa de lemn pe bietul Patricu care abia isi duce zilele de azi pe miine, ca tot romanul, din dividende?

Somnul reporterului naste stiri

Graiul Maramuresului

Evenimente de o gravitate deosebita ne sint relatate de reporterii temerari ai Graiului: „Fapte comise în noaptea de 20/21 ianuarie curent. Dintr-un chioşc, situat pe b-dul Republicii, s-au furat bunuri de 4 milioane de lei. Prin forţarea unei uşi, s-a pătruns şi într-un magazin de pe b-dul Bucureşti, de unde s-a furat un telefon mobil. Declanşarea alarmei l-a alungat pe infractor.” Trimisii nostri speciali in teren au mai aflat si ca un ciine fara coada a facut pipi pe treptele prefecturii. Racnetele vesele ale unui plutonier abtiguit au alungat periculosul contravenient. Dormiti linistiti, politia vegheaza noaptea. Si doarme ziua, cind altii devalizeaza bugetul local.

Ai q? N-am dom’le, ca l-am baut...

Adevarul, 26 ian.-05

Aflam cu stupoare ca „Asociatia celor mai inteligenti romani a ramas fara membri” Pentru ca majoritatea au emigrat. Firesc, nu? Hai noroc!

Love me tender, love me true!

Valentin Nicolau, dupa patru ani de pupat fesele PSD sub pretextul ca acestea aveau chip uman, se lupta aprig sa ramina Cirmaciul cuibului de securisti, lingai si turnatori numit TVR. Ba se ratoieste un pic la ideea ca ar fi cazul sa ne lase, ba se preface impartial in povestea protestului legat de cenzura ori mai baga cite o stire unsuroasa in care ridica in slavi pe iresponsabilul de acum doua luni ajuns intre timp Presedinte. Cirmaciul insa e nelinistit iar chipul lui mai intunecat decit cel cu care ne-am obisnuit. Pina ce ii vine ideea formidabila de a obliga o multime de personalitati sa-i fie vag recunoscatoare acordindu-le titlul de « Cel mai iubit ». Pe baza unui sondaj facut de IMAS, acest bastion al credibilitatii.

Daca e sa ne uitam la rezultate, romanii care se mai uita la TVR confunda iubirea cu sexul. De pilda, ca rasplata pentru perversiunile pe care le-a practicat ani de zile cu ce personaj ii cadea mai cu tronc si consecventa cu care l-a fugarit pe Basescu pina in studiourile dezbaterii prezidentiale unde s-a zbatut fioros sa-l puna la pamint cu virilitatea lui remarcabila, CTP a fost ales „cel mai iubit ziarist”. Mai potrivit ar fi fost „cel mai iubaret”, dar astea sint deja amanunte.

Pentru felul in care a stiut sa treaca de la iubirea crestina la iubirea de patron prezentatorul Cristian Tabara - chipul bonom si vocea molcoma ale lui Adrian Sirbu, laudatorul numarul unu al social democratiei de cont - a fost ales „cea mai iubita vedeta masculina de televiziune”.

Poporul s-a alaturat apoi sentimentelor Andreei Esca, cea care ani in sir, cu o dictie vesela si un zimbet bine plasat, a tirit odioasa alianta DA prin toate noroaiele in stiirile PROTV si si-a declarat iubirea, surprize, surprize, pentru Ion Tiriac. Iubitul iubitului meu e si iubitul meu, ar putea zice mindru Bombonel care gaseste aici inca o dovada ca el a cistigat alegerile si pe el il tine boborul la sentiment, nu pe Basescu.

Teo devine „cea mai iubita vedeta feminina de televiziune”. Ti-e si greu sa n-o iubesti dupa toate mizeriile pe care i le face in direct Tantzei, asadar sintem intru totul de acord cu distinctia acordata, mai putin adjectivul „feminina” caruia chiar nu-i vedem rostul. Pina si Cristian Tabara pare mai feminin decit ea. Si uite-asa, printre valuri de amor degenerate intr-o orgie in regula, distingem chipul intunecat dar zimbaret al lui Nicolau. Cum mai putem reprosa ceva acestui adevarat apostol modern? Nu fi rau, Traiane, nu-l mai tachina, ca e om bun si iubitor.

Tot noi, cei din esalonul doi!

Stirile din presa despre tot felul de numiri dubioase ne dau o idee despre cum s-a reactivat esalonul doi al Securitatii, ca sa nu le intineze Basescu din greseala idealurile si extrasele de cont. In timp ce Tender, bietul, cere aminare ca sa-si poata pregati apararea, dupa un avort cu un prefect de Bucuresti caruia ii erau prea vizibile gradele, mai aflam lucruri nelinistitoare despre Degeratu, proaspat consilier prezidential si despre o numire cu cintec la prefectura din Gorj: „Ceausistul notoriu Morega, ajuns subprefect de Gorj”. Mai citim ca Dorel Sandor ar fi optiunea lui Basescu pentru postul de consilier pe probleme de securitate nationala. Sandor e fost profesor la Stefan Gheorghiu, secretar de stat in guvernul Stolojan (1991-1992), consilier al lui Petre Roman pina in 2000, satelit al Cotroceniului pina in 2004, omul despre care se spune ca l-a convins pe Cimpeanu sa propuna pe Rege candidat la alegerile din 92, miscare care a dat lovitura de gratie PNL-ului din acea vreme si a propulsat pe tinarul necunoscut Dinu Patriciu in pozitia de aripa tinara liberala si salvatoare. Intre timp Stolojan a ajuns din prim ministrul lui Iliescu primul liberal al tarii si dupa aceea consilier al lui Basescu, Roman si-a dat cu stingu-n dreptu’ iar Patriciu a facut bine mersi afaceri grase cu bursucii miliardari ai PSD. Exact experienta potrivita pentru a deveni omul de baza al presedintelui in lupta cu coruptia!

Tristetea sofisticata a papagalismului politic

Am aflat saptamina asta ca un studiu al institutului Ovidiu Sincai il acuza pe Basescu de „cezarism”. Curiosi sa aflam mai multe despre sursa acestei profunde aprecieri mergem pe situl internet al organizatiei cu pricina si aflam ca „Fundatia Institutul "Ovidiu Sincai" este o organizatie non-profit, care urmareste intarirea si dezvoltarea democratiei in Romania si in lume.” E vorba de fapt de un institut PSD, care vinde cartile lui Nastase, Severin si Iliescu, publica un newsletter PSD scris intr-un limbaj a carui puritate lemnoasa ar putea sa-i produca o invidie ucigasa lui Cristoiu, si care publica un „raport” despre alegerile din 2004, intitulat cutremurator: „Victoria democraţiei sau a neocezarismului?”

Din nenumaratele perle ale acestui text va citam urmatorul paragraf care incearca sa explice de ce a pierdut PSD:

„Atunci când nivelul de viaţă se îmbunătăţeşte cu paşi mici, speranţele reînvie şi distanţa dintre satisfacţie şi speranţă creşte foarte repede. Starea de nerăbdare subsecventă, face ca guvernul care a permis apariţia satisfacţiei să fie perceput ca principal obstacol în calea creşterii ei mai substanţiale. În asemenea situaţii guvernul trebuie să gestioneze speranţa în aşa fel încât să reducă distanţa care o desparte de satisfacţie. PSD nu a ştiut să facă acest lucru. Nervozităţii electoratului i-a răspuns, în schimb, perfect mesajul de schimbare al AD.A.. Intelectualii disperaţi au votat şi ei cu AD.A., fără să înţeleagă riscul ca astfel să dea statutul de marginalizat pe acela de exclus.”

Electorat nervos, intelectuali disperati, gestionarea sperantei... Si noi care credeam ca pur si simplu s-a saturat lumea de mirlaniile lor!

Bine faci, un grad gasesti!

Adevarul, 18 ian. 05

„Implicata in rambursarea frauduloasa a 2.000 de miliarde de lei TVA, fosta directoare a DGFP Dolj - decorata de Iliescu cu Gradul de Cavaler”

Dupa baroni uite ca acum avem si Cavaleri. Daca mai raminea PSD-ul 4 ani la putere apucam sa-l vedem pe Micki Spaga Conte, pe Cosminca „Print de Bucovina” iar doctrina nescrisa a feudal-democratiei ar fi ajuns obiect de studiu pe la nu stiu ce institut al PFD.

Moartea interesului

JN, 18 ian. 05

Marius Tuca ne anunta patetic: „Fratilor, a murit interesul national! Dumnezeu sa-l ierte! Ca pe noi nu ne mai iarta nimeni pentru asta!” Draga Marius, el e mort si ingropat demult, undeva prin Siberia, prin gropile comune ale Canalului, ale inchisorii Sighet sau zidit in fundatia Casei Scinteii, lacasul de cult al comunismului si pintece matern pentru majoritatea ziaristilor romani. Ala de zici tu ca e mort acum era un actor tocmit de PSD, care se deghiza pe rind in Bunicuta si Bombonel si care a sfirsit strins de git de Hrebenciuc ca i se suise la cap si prea isi baga nasul prin conturi.

Ion Cristoiu invata sa umble cu pixul

Jurnalul National, 18 ian.

Scormonind in vasta lui cultura, Micul Titan da peste soldatul Svejk si ne trinteste un editorial ironic precum o sceneta TV din revelionul 1988: „Bravul presedinte Basescu invata sa umble cu fulmicotonul”
Cristoiu nu se lasa cu una cu doua si latra in continuare la pantalonii prezidentiali, miriind subtire printre rinduri si vrind sa para infricosator. Cind isi mai trage sufletul se gudura pe linga ciorapul plin de parai al Umanistului Sef : „Putin a lipsit ca Partidul Umanist Roman sa nu decida iesirea de la guvernare ca raspuns la afirmatia potrivit careia prezenta PUR in Guvern e o solutie immorala. Pana la urma, formatiunea lui Dan Voiculescu a decis doar sa renunte la prefecturile ramase dupa impartirea hulpava a prazii de celelalte formatiuni ale coalitiei de Hais-Cea din fruntea tarii. Au intrat in joc nu numai seninatatea la mai mult decat previzibilele acuzatii de oportunism de demnitate, dar si viclenia lui Dan Voiculescu de nu raspunde la provocari.” Uf, mare noroc am avut, era cit pe ce ca acuzatiile de oportunism de demnitate sa ne arunce in plina criza. Nici nu incercam sa aflam ce a vrut Cristoiu sa zica cu sintagma asta suprarealista, important acum e ca si-a ales un stapin. Din cauza de prostie de inteligenta.