joi, ianuarie 20, 2005

Tristetea sofisticata a papagalismului politic

Am aflat saptamina asta ca un studiu al institutului Ovidiu Sincai il acuza pe Basescu de „cezarism”. Curiosi sa aflam mai multe despre sursa acestei profunde aprecieri mergem pe situl internet al organizatiei cu pricina si aflam ca „Fundatia Institutul "Ovidiu Sincai" este o organizatie non-profit, care urmareste intarirea si dezvoltarea democratiei in Romania si in lume.” E vorba de fapt de un institut PSD, care vinde cartile lui Nastase, Severin si Iliescu, publica un newsletter PSD scris intr-un limbaj a carui puritate lemnoasa ar putea sa-i produca o invidie ucigasa lui Cristoiu, si care publica un „raport” despre alegerile din 2004, intitulat cutremurator: „Victoria democraţiei sau a neocezarismului?”

Din nenumaratele perle ale acestui text va citam urmatorul paragraf care incearca sa explice de ce a pierdut PSD:

„Atunci când nivelul de viaţă se îmbunătăţeşte cu paşi mici, speranţele reînvie şi distanţa dintre satisfacţie şi speranţă creşte foarte repede. Starea de nerăbdare subsecventă, face ca guvernul care a permis apariţia satisfacţiei să fie perceput ca principal obstacol în calea creşterii ei mai substanţiale. În asemenea situaţii guvernul trebuie să gestioneze speranţa în aşa fel încât să reducă distanţa care o desparte de satisfacţie. PSD nu a ştiut să facă acest lucru. Nervozităţii electoratului i-a răspuns, în schimb, perfect mesajul de schimbare al AD.A.. Intelectualii disperaţi au votat şi ei cu AD.A., fără să înţeleagă riscul ca astfel să dea statutul de marginalizat pe acela de exclus.”

Electorat nervos, intelectuali disperati, gestionarea sperantei... Si noi care credeam ca pur si simplu s-a saturat lumea de mirlaniile lor!

Un comentariu:

Pinocchio spunea...

Copioasa si virgula dintre subiect si predicat, à la Becali, din propozitia: "Starea de nerăbdare subsecventă, face ca guvernul..." :)