Speranta sau versiunea romaneasca a fetitei cu chibriturile.

(5 ianuarie)

In ce sufli cind te-ai fript cu Ciorbea?Discursurile lacramoase si patetice despre viitor si speranta ale intelectualilor exaltati din 1996, insotite de actiuni timide, inutile sau avortate in stadiu de proiect ale guvernelor care au urmat, au fost de natura ca in 2000, dupa esecul rasunator al scolii politice a naivilor-civici si odata cu revenirea mafiei rosii la putere, sa ne transforme in sceptici incurabili: tara asta nu mai are nici
o sansa!

A vorbi despre speranta la inceputul lui 2005 poate parea, de aceea, un discurs exaltat de artist naiv bintuit de fantoma trista a Aliantei Civice. Mai ales ca povestea recenta a numirii prefectilor UDMR ne aminteste de gafele si incoerentele CDR.

Prostul daca nu-i fudul nu e prost destul.

A opune insa critica sperantei poate fi mai degraba o masura a fricii decit a luciditatii. Sau poate o masura a prostiei, asa cum observam de multa vreme in ziarele romanesti: Sintem critici pina la cinism, punem de-a valma greseli nesemnificative cu erori grave si ne intemeiem pe axioma falsa ca rolul jurnalistului e de a fi critic permanent si cu orice pret. E ca in povestea cu batutul nevestei: trebuie s-o bati periodic chiar daca nu ai motiv, pentru ca daca nu stii tu stie ea cu siguranta de ce. O intreaga turma de editorialisti mai mici sau mai mari pleaca asadar de la principiul "daca-i critic pe toti n-am cum sa ma insel" si de la inceputul anului s-a pus cu tunurile pe ministrii nou numiti pe motiv de "stingacie".

Spiritul critic de dragul spiritului critic nu e insa decit o forma trista de orgoliu incomensurabil si nicidecum o valoare individuala nepretuit de sanatoasa existentei unei societati, asa cum lasa acesti ziaristi sa se inteleaga. Pentru ca orice critica, pentru a fi eficace si benefica, trebuie sa se intemeieze pe valori pe care le apara. Atunci cind valorile astea nu exista, cum e cel mai des cazul in presa noastra, toata critica nu serveste decit unui singur scop: punerea in valoare a inteligentei unice, a subtilitatii formidabile si verbului genial al celui ce critica. Nu e decit o forma complicata de a-ti da caciula mai pe ceafa, a privi superior in jur si a intreba: "Ati vazut, ba, ce destept sunt?"

Piinea prostilor

Un proverb cu nimic mai prejos decit cel cu batutul nevestei zice ca speranta e piinea nefericitilor. O fi. Dupa cum si critica poate fi piinea prostilor. Daca e sa judecam dupa starea prezenta de nauceala a celor care-l tavaleau pe marinar prin toate mizeriile cu doua saptamini in urma iar acum oscileaza intre laude inutile si critica culorii ciorapilor prezidentiali pare greu sa ne asteptam ca in saptaminile care urmeaza cineva sa discearna lucrurile importante de gafele minore. Si cum corpul editorial national risca sa ramina flamind el se va apuca, odata dezmeticit, sa faca ce stie mai bine si ce a facut dintotdeauna: sa critice de-a valma fiecare vorba, gest, pas si actiune a lui Basescu.

O alta prioritate are insa mult hulitul Cornel Nistorescu, a carui raminere in echipa editoriala a Evenimentului printre niste tineri nou-veniti, cu poze mimind inteligenta si condeie de bivoli, ramine o enigma de discutat mai incolo. (e incredibil ce lucruri stupide am putut citi acolo unde ii regaseam pe Traian Mihai Ungureanu sau Andreea Pora)

Esalonul doi

Nistorescu scrie luni un editorial, "Testul HIV", in care ridica singura problema cu adevarat grava si despre care presa tace milc de luni de zile: Dosarele Securitatii. Singurul subiect a carui rezolvare completa si definitiva ne-ar permite sa speram ceva mai bun fara sa parem niste naivi exaltati. Singura mare batalie pe care Constantinescu a recunoscut ca a pierdut-o.

Tot luni, Cosmin Gusa declara ca principalul pericol sint securistii din esalonul doi.

Mafia economica care guverneaza Romania nu tine de un partid anume. Fostii securisti nu au nici o ideologie inafara banului ca sursa de putere. Printre sutele de exemple care ar trebui sa ne puna pe ginduri e cel al unui mare petrolist din PNL care a prosperat bine mersi sub jugul PDSR. Cine mai poate crede ca in Romania lui Nastase se puteau face afaceri cu petrol de sute de milioane de dolari fara blagoslovirea lui Bombonel si a grupului de interese pe care il reprezinta?
Un om informat, Valeriu Stoica, declara tot luni ca Patriciu a fost pro-PSD pe toata durata campaniei electorale desi i-a promis ca se va abtine. Cit despre PD, in mod surprinzator ferit ani de zile de furiile PDSR si ignorat de presa, e greu de crezut ca el a devenit peste noapte altceva decit sub "dictatura" Roman, adica un club de afaceri. Adevaratul risc pentru Romania e ca aceste structuri trans-partinice care au acumulat o putere financiara si economica uriasa, sa ramina definitiv conspirate si sa continue sa conduca din umbra.

E destul de probabil ca Basescu sa fie "emanatia" acestor structuri. Am fi intr-adevar naivi sa credem ca cei care controleaza banii au propulsat in centrul puterii politice un haiduc despre care erau siguri ca risca sa-i decapiteze vinindu-i prin poienile adumbrite ale bugetului de stat. Si asta doar ca sa imparta banii cu poporul devalizat.

Dupa cum e extrem de posibil ca Basescu sa se intoarca, mai devreme sau mai tirziu, impotriva lor. Iar daca e ceva de sperat ar fi asta: Marinarul sa inteleaga sansa istorica pe care o are de a ramine in memorie ca cel care a scos Romania din intuneric. Marea simpatie populara de care se bucura Basescu impreuna cu complexele lui firesti il pot face sa se decida sa faca inimaginabilul: sa dea lovitura de gratie conglomeratului economico-financiar securist care controleaza Romania de ani buni. Dupa cum spunea Gusa, Basescu ii stie cine sint si stie precis ce trebuie sa faca impotriva lor.

Un indiciu clar al optiunii presedintelui vor fi numirile in conducerea serviciilor secrete, in postul de consilier pe probleme de securitate nationala – inca vacant -, precum si clarificarea urgenta a situatiei CNSAS. Miercuri am putut citi in presa ca Radu Timofte ar ramine in functie. Greu de spus daca deocamdata e doar o intoxicare a sefului SRI sau o optiune pe care Basescu o ia in calcul.