Maidanezii

Mi-as fi dorit sa ma priveasca de pe ecran un presedinte frumos, al carui zimbet fin si privire profunda sa ma farmece. Mi-as fi dorit un presedinte educat in universitatile europei si cizelat in saloanele diplomatice. As fi fost fericit sa avem un presedinte care sa exercite autoritatea cu discretie. Nu in ultimul rind, tinjesc dupa un sef de stat al carui ris sa nu-mi mai dea fiori.
Nu fac parte dintre cei care cred ca Marinarul e cel mai stralucit lider politic pe care l-ar merita Romania. Faptul ca arata si se imbraca ca un instalator venit sa-mi desfunde chiuveta ma stinjeneste; Ratoielile lui fruste pe teme de politica internationala ma irita. Felul in care isi impune deciziile in propriul partid ma jeneaza. Iar hahaielile lui, uneori complet inoportune, ma enerveaza de-a dreptul. Cred insa ca e cel mai bun dintre liderii posibili in momentul de fata si ma risc chiar sa spun ca e o mina pe care Providenta ne-o intinde. Daca lasam aparentele deoparte si sintem cinstiti, macar cu noi insine, vom recunoaste ca daca ceva s-a schimbat si se schimba in tara asta e doar pentru ca a vrut-o Basescu. Si nu cred ca e vorba de putin, doar memoria noastra e scurta si asteptarile nerealiste: Avem un ministru al justitiei care vine din societatea civila si a reusit sa bage spaima in dinozaurii comunisti care au infestat ministerul. Procurorii se schimba si in locul lor vin oameni tineri. Datoriile la buget se incaseaza draconic, cum e firesc. La TVR – apropos, de citeva saptamini postul national face o concurenta teribila butaforiei stupide de pe ProTV si Antena 1 – avem un director tinar si apolitic. Din ministerul de interne au zburat zeci de generali dubiosi. Si lista poate continua pe multe rinduri. Schimbarea a inceput si vor mai trece ani pina o vom simti in fiecare colt de tara. Insa pentru ceva mai mult de 6 luni nu e putin deloc.

De aceea felul in care e criticat Basescu ma umple de lehamite.
Exista in clasa politica si mai ales in presa romaneasca un grup important de destepti cu “simt critic” care de citeva luni de zile incearca sa transforme defectele Marinarului in catastrofe care ne vor duce la pieire. Purtatorul de stindard e CTP care a reluat turul televiziunilor tocind intelectualist si ironic precum o halba cu otet orice face si spune presedintele. Aceasta haita - turbata de orgoliul personal - latra zgomotos si musca mina care I se intinde. Degeaba a incercat Marinarul sa-l ia in seama pe uriasul presedinte al Clubului Roman de Presa, rezultatul nu a fost decit un nou puseu de nebunie. Mai nou si-au facut din Tariceanu – un politician ajuns masura ridicolului exact prin “calitatile” pe care nu le are Basescu – un fel de “victima a rautatii prezidentiale”, care trebuie salvata cu orice pret de la anihilarea politica. Intre aceiasi oameni subtiri care-si dau viata pentru tara de zece ori pe minut si de sapte ori in fiecare propozitie, miriie fin pudelul alb si obez numit Bombonel, o javra tantosa pe nume Vadim si un pechinez plin de maniere dar calcat in picioare de toti care raspunde la numele de Geoana.

Asa se face ca de citeva zile in Parlament se desfasoara un circ inimaginabil. Cu o tara sub ape si o barja plina de legi care trebuie votate urgent, parlamentarii nostri discuta motiuni cu titluri de nuvele de Urmuz si aduc de prin tara oameni sarmani cu autobuzele sa asiste la propriile lor crize de dementa. Si uitam prea repede ca Marinarul a vrut anticipate inca din aprilie tocmai pentru a evita un astfel de blocaj. Uitam prea repede cit de feroce a atacat subiectul, luni de zile, CTP-ul, sustinind ca anticipatele ar fi un atac mortal la democratie. Uitam surprinzator de repede baletul ridicol al demisiilor lui Tariceanu care ne-a adus in cele din urma intr-un impas parlamentar desavirsit care risca sa puna in pericol si integrarea si inceputul de reforma.

Basescu e urit, neinstruit, vorbeste din topor si are apucaturi dictatoriale. Insa l-as alege de inca o mie de ori daca e sa ma uit la maidanezii cu pretentii care raspindesc turbarea in Romania; la discursurile lor populiste sub care nu ghicesc decit orgoliu si frica de a-si pierde banii si influenta; sau la glumele lor stupide si zimbetele lor tembele, menite sa treaca drept ironie fina. Iar inainte de-al alege din nou de o mie de ori as chema, de fiecare data, hingherii.